uşa de la intrare

duminică, 24 aprilie 2016

Oamenii sunt ceva mai mult decât crop/copy/paste


Cititul ne ajută, dar nu ne face mai deștepți.

Nu cred că v-am povestit vreodată cum este organizată o bibliotecă publică, în primul rând pentru că blogul ăsta este un accesoriu al vieții mele private, nu este un produs, serviciu sau accesoriu al locului meu de muncă. Nu l-am etichetat și nu l-am asociat cu denumire instituției. Nu l-am asociat nici măcar cu numele meu, dar, na, ne mai prindem care ale cui sunt produsele. Acum, pentru că doar 6% din populația de referință a călcat măcar o dată prin bibliotecă, să vă spun câteva lucruri generale.
Rolul primordial al bibliotecii publice, în contextul actual, este acela de a asigura ACCESUL LIBER LA INFORMAȚIE, dacă vorbim de relația cu publicul. Biblioteca publică a evoluat odată cu tehnologia și cerințele publicului și a depășit onorabil rolul de promovare a cuvântului scris și a cărții pe suport de hârtie.
Biblioteca publică colecționează și organizează informația pe orice fel de suport, asigură accesul la ea și o răpândește.
Imediat după 1989,  cultura scrisă a căzut în gol din punct de vedere al calității. Abundența pornografiei, a erotismului mult prea explicit,  vulgaritatea, violența în scris au creat o nișă către  care o parte din public a migrat rapid. Fără să-mi doresc eu personal, fără să fi făcut vreodată vreo cerere de achiziție pentru așa ceva, am primit cărți având un conținut mai mult decât discutabil.
- Povestea pulei, de Ion Creangă. Exact în acestă formă este inscripționat grafic pe pagina de titlu.
- 3 lucrări ale Marchizului de Sade, scabroase și violente. El e  cunoscut pentru activitatea sa sexuală libertină, perversă şi excepţional de violentă, precum şi pentru scrierile sale apologetice despre aceste subiecte. ”Sadismul ca perversiune sexuală şi-a primit numele de la activităţile sale criminale, pentru care Marchizul de Sade a fost încarcerat în total 32 de ani din viaţă, în mai multe închisori şi un azil. Sade a negat sistematic legea, religia şi morala, iar pricipalul său principiu a fost satisfacerea propriei plăceri prin intermediul unei alte persoane, exercitând violenţă.”
Da, un cretin ca ăsta se numește scriitor și bibliotecile publice conțin opera lui.
- Aventurile donei Manuela, de Mercier
- Istoria sexului
și lista poate continua doar în acest registru.
Toate sunt ordonate alfabetic sau sistematic, nu cu cerculeț +18.
Nu ne întreabă nimeni dacă am vrea să avem așa ceva în bibliotecă, pentru că e BIBLIOTECĂ PUBLICĂ, nu particulară sau specializată.  Și părerea noastră nu contează, e ca atunci când vă angajați la un magazin care vinde anumite jucării și, deși vi se par scârboase, există consumatori pentru aceste produse. Sigur, distanța este mare între exemple, dar păstrează același fundament.
Biblioteca publică a fost cândva concentrată pe actul cultural de masă, chiar dacă promovarea culturii era în acea perioadă pliată pe un curent politic nociv, comunismul. Bibliotecile erau pline de literatură proletcultistă și cultura în masă eram cam cu de-a sila.
După 90 oamenii au avut acces la orice tip de informație, cenzura i-a chinuit atâta timp încât renunțarea la ea a creat niște alunecări. Dar, fiecare este liber să aleagă multe lucruri, Constituția a avut grijă în sensul ăsta de anumite alegeri pe care dorim să le facem. Nea Toni, odihnă veșnică și somn liniștit îți doresc, căci Constituția îți poartă numele, am stat 4 ore la coadă s-o votez. Dealtfel, singurul vot pe care nu-l regret, pentru că s-a referit direct la drepturile mele. De aceea am voie astăzi să am blog. Tot în numele aceleiași Constituții am voie să citesc despre mine prin ziare și pe alte bloguri că sunt alcoolică, depravată și infractoare. Ne exprimăm cum putem apoi lăsăm loc altor legi să ne protejeze.
Să revenim la bibliotecă. Utilizatorul este liber să aleagă tipul de informație pe care îl dorește. Mulți ani am ascuns în spatele rafturilor cărțile pe care le consideram eu nepotrivite, apoi am fost obligată să le expun.
Așadar, biblioteca, deși rămâne un spațiu spiritual imens în care putem evolua, stochează informație diversă pe care ne-o selectăm singuri și o utilizăm în viață. De-aia cititul nu ne face pe toți mai deștepți.
Cât despre accesul la informația virtuală, la internet, eheee, acuma-i atuncea!
Introducerea unui pachet complex cu echipamente și programe care asigură accesul la internet (LA TOT INTERNETUL, FĂRĂ RESTRICȚII!!!) a fost practic  o poartă dată de perete. Oricine poate accesa orice. Noi suntem administratori de program, am fost la cursuri pentru așa ceva, l-am întrebat în mod special pe formator, ce facem dacă utilizatorii accesează saituri discutabile. Mi s-a răspuns destul de vag, adică trebuie să avem grijă oarecum cu asta, deși nu avem voie să stăm în ceafa utilizatorilor ca să-i urmărim. Au dreptul la intimitate. În cazurile în care activitatea lor sau a mea ca administrator se traduce prin fapte ilegale, fiecare are răspundere, pentru că utilizarea presupune semnarea unui contract, iar pentru minori trebuie să fie de acord părinții care semnează în numele lor. Deci, nu e așa de simplu. Eu, ca administrator am semnat la rîndul meu un contract. Am o vechime de 26 de ani la același loc de muncă, mi l-am respectat ca pe ceva ce se identifică cu mine, pentru că a fost cel mai longevivă experiență din viața mea.
Ca  administrator am chiar obligația, nu doar dreptul, să ajut utilizatorii să acceseze ceea ce doresc, dacă sunt solicitată. Îi ajut să facă adrese de mail, să descarce facturi de utilități, să verifice conturi, să comande bilete de avion, să citească presa, să-și facă conturi de fb. Cineva m-a rugat să-i fac cont pe un site de matrimoniale, mi s-a părut amuzant dar l-am ajutat. Se stă pe skype, se socializează pe fb. Eu însămi am deschise toate aplicațiile, nu mi-este interzis. Am grijă să utilizez ceea ce mi se permite in timpul programului.
Blogul meu exprimă stări, trăiri, fantezii, fresce animate, literatură de mai multe genuri. O postare, Castele fără prințese a fost inclusă în proiectul unui GAL din Mureș, trei  au fost premiate de o bibliotecă din Soroca iar una a fost publicată în Dilema veche. Da, unde publică și Pleșu. M-am mândrit cu asta la reîntâlnirea mea cu colegii după 30 ani de la absolvirea liceului. Cărțile primite de la Soroca și de la Dilema le-am donat bibliotecii unde lucrez, există documente. Îmi respect locul de muncă pentru că mă respect pe mine. Și ies la panseluțe și la plantat flori pentru că îmi place să văd frumos în fața ochilor cînd ies în balcon. O fac în numele nevoii mele de frumos, nu în rubrica electorală a cuiva.
Nu suntem încadrați doar profesional undeva, ci și social. Există o sumă de referințe care ne recomandă pentru un loc de muncă, nu sunt doar cele intelectuale. Nu am referințe de genul celor răspândite printr-un blog, profilul socio-profesional nu se face prin cut/copy/paste și nici prin extrageri din context.
...
După serviciu ne relaxăm, sper să se încheie înscrierea candidaților ca să vedem ce temă alegem.