uşa de la intrare

duminică, 22 mai 2016

Ace, brice și politice, lame și chiloți de dame


          Hai, săptămâna pe repede-nainte, c-a fost densă, decât că nu neapărat prolifică pentru evenimentul în jurul căruia ne tot rotim toți, precum curcanul pe balegă!
          A fost luni, s-au adunat de pe jos florile sărite din piept la nunta PSD, care avusese loc duminică.
          A fost marți, s-a mai dus lumea prin sate, s-a mai făcut gălăgie cu afișele, că de ce se lipesc fără acord, s-au comentat la canapelele din centru, programele întocmite cu grijă de candidați. Apropo, le-am citit pe toate, unele-s interesante, unele se suprapun, unele-s curajoase, unele-s aberante și altele.... Giiz! sunt megalomane!
         Cea mai tare promisiune mi se pare aia în care un candidat le promite tutanilor (da, li se adresează strict, dar strict idioților) că  va reîntregi suprafața de pădure care li se cuvine moșnenilor. Mișto ticluită, minciuna, în primul rând nu specifică despre care obște de moșneni buzoieni e vorba, că tot el a avut grijă să o fărâmițeze și să o cloneze-n trei. Pot să bănuiesc c-ar fi vorba de aia a lu Posea, spartă din interior, și mai precis de aripa de disidenți conduși de doi cetățeni aprigi, ca coborâți din pictura lui Octav Băncilă. Doar ăia să se ude de serotonină pe frunte, bucuroși că cineva care candidează la primărie le va da toate pădurile înapoi. Dealtfel, celelalte obști au organizare beton, doar tot el a avut grijă de asta, să nu se agațe nimeni de ei.  Pare-mi-se că i-au dat și flit între timp.
           Mă, sunteți sănătoși la cap, sau nu puteți evolua decât la categoria ”mintea mea creieri nu are”? Cine să vă dea pădurile, DACĂ-S DATE DEJA? După 11 ani de procese, P**A PĂDURI, BĂIEȚI! Sunt la Ceteraș, la Niculae, la tata lu mama lu Maria Tănase, la Jvarțănpișăn, la Șlaihofăn, la morții mă-sii. Ce păduri să vă dea, mă, dacă a fost 7 ANI de la aparitia legii, președinte de comisie de fond funciar și le-a dat altora, care n-au fost moșneni nici în vis? Stai bre, nea Liță, liniștit, că nu trăgeam pământ de pe matale, nu te mai răsuci, că te făcuse boier și-apoi ai apucat să guști și matale din aroganța aia dulce, de a-ți trăda creatorul! Deci, cum să vi le dea, pocnește din bici, se dă de 3 ori peste cap și gata? Proști mai sunt unii, și drama e că ăia au drept de vot!
           Săptămâna asta comentăm programele pe larg, acum avem altă treabă.
...
          A fost lansare la ALDE. Opaaa, parcă zisesem că nu pomenesc de dumnealor, că s-a supărat domnul președinte pe mine. Uite că ne-am lămurit vineri, nu el s-a supărat, ci locotenenții dumnealui. Aici aveți o problemă toți candidații, vedeți dumneavoastră, cei care vă sunt aproape (din prea diferite motive), simt nevoia să vină cu păreri personale, care se pun câteodată de-a curmezișul planurilor dumneavoastră. Invitată la prezentarea candidaților, mă gătesc și mă duc. Multe, foarte multe de spus. Supără-se orșcine, le spunem.
          Oamenii au muncit la organizare, la aranjarea sălii (o recomandare: niciodată, dar niciodată să nu mai puneți fețe de masă la ședințe și întruniri de genul acesta; cu atât mai puțin din atlaz sau serj).
         De la ora 14: 30 la 15:45, când a început ploaia, oamenii au stat afară. Invitatul special s-a lăsat așteptat două ore. Nu se face așa ceva, indiferent la ce nivel te afli. Vii aici să ceri voturi, vii la timp. În sală ne-am așezat regulamentar: membrii și susținătorii mai în față, iar noi, presa, paparazzi, sifonarii și spionii celorlalte partide, în gratenele din  spate. Cei care aveau telefoanele și reportofoanele pe înregistrare, n-aveau nici un stres că vin ăia de la SPP cu bruiantele prin sală. Fiindcă ne foiam și mai făceam aroganțe, a venit și-n fața noastră un domn bine, cu sacou reiat, dar nu i-a bâzâit deloc deflow-ul, semn că mai avem și noi la Nehoiu aparate performante.
           Maestrul de ceremonii s-a descurcat destul de bine, cu două observații, totuși:
          1. Când aveți de prezentat persoane care activează în mai multe domenii ale vieții sociale și politice, începeți cu funcția de demnitate în stat. Numele complet, funcțiile în ordinea descrescătoare a importanței.
          2. Înainte de a intra invitatul în sală, rugați publicul să închidă telefoanele. Este incredibil cât de nesimțiți putem fi noi, publicul! Cât ne poate lipsi cultura spectacolului și a spațiului public! A trebuit să spună Tăriceanu la microfon că ne roagă să închidem telefoanele și după 10 minute încă mai sunau prin sală. Mi-a fost mie rușine de rușinea nesimțiților care rânjeau vinovat când le sunau zmarfoanele! Și mai vrem spectacole la Nehoiu!
          Dezamăgire și din partea domnului președinte Manea, candidat al ALDE. Mă așteptam ca în cuvântul domniei sale să amintească faptul că în prezent este consilier local și să ne facă un rezumat al activității pe acest mandat, gen: uitați, eu am fost prezent la 200 de ședințe, am avut 30 inițiative, dintre care 40 mi-au fost respinse (cu documente în faţă) .Cutare lucru e meritul meu, cutare lucru mi-a fost împiedicat, cutare lucru mi-a fost înlesnit. Asta voiam să aud, pentru că lumea trebuie să știe ce ați făcut în mandatul ăsta.
          Dar, nu, am auzit doar că imobilul Casa de cultură stă să pice la pământ din cauza fostei și... actualei adminstrații. Domnule, nu vă fie cu bănat, dar cine v-a făcut speechul a uitat că sunteți în actuala administrație! Și știți precis din ce cauză nu se repară. Sau nu ştiţi.
          Colac peste pupăză, domnul președinte al senatului face ochii roată prin sală și zice tot că e nasoală și nimănui nu-i pasă de ea. Fac bube pe scărița urechii, dacă mai aud că muriți de grija Casei de cultură.
         Omul are niște merite, pe mandatul lui de prim-ministru a trimis  bani p-aici pe la noi, dar era bine să vină cu niște extrase din arhivă, care să conțină toate obiectivele pe care le-a finanțat, cu ocazia căror ordonanțe de urgență, căci nu sunt puține, este adevărat. Și le numea coerent pe toate. Așa, le-a înghesuit în niște categorii generice. A fost emoținant momentul în care  nu a fost sigur că hănia aia cât Statuia Libertății, din fața Casei de cultură, e biserică sau catedrală.
          Nu pliante la ușă, nu obiective clare, în afară de igiena orașului și Casa de cultură. S-au încercat niște vociferări la auzul declarației că pe vremea lui a dublat pensiile, dar au fost acoperite şi,  în general, lumea a stat liniștită. A lipsit zvâcul, entuziasmul. A, și încă ceva: la primire, e musai să stea candidatul în fața ușii și să-i întâmpine pe oameni. E semn de mare respect. Iar dacă ați invitat autoritatea publică, din perspectiva vizitei unui demnitar de stat, nu îl întoarceți de la ușă, venea cu banderola de primar, nu cu steagul PSD. Și este administratorul acelui imbobil, răspunde de siguranța oaspetelui dumneavoastră. Aveți un minus, domnule Manea, căci l-ați invitat pe Milea ca să-l alungați apoi. În rest, aveți o campanie ok!
...
         Duminică. Piață. Eșarfe galbene. PNL.
        Au reținut treaba cu conștiința mulțimii care influențează conștiința individului. Ca de fiecare dată, sunt atenți la niște gesturi, vorbe, zâmbesc, sunt politicoși, conciși, direcți. Nu pierd timpul cu bălăceli. Am primit o eșarfă, nu are însemne electorale, nu vă mai agitați! Mi-a plăcut materialul și am rugat staful să-mi dea și mie una. Aici am apreciat de fapt gestul încadrat în conjunctura în care ne aflam. Cine a renunțat la ea și mi-a oferit-o, m-ar stropi în realitate cu benzină, dar, iată că totul se poate simula și disimula. Sau poate nu i-oi mai fi chiar așa de antipatică?! În fine, mi-a plăcut să am o amintire din campania asta, din toate am păstrat artefacte. Am tricou de la PSD, hanoracul cel meseriaș de la PD, tricou de la PNL 2012, șorț cu Lungu și Mocanu, șepcuță cu Băse, găleata lui Bâgiu... Păstrez afișe, pliante, materiale.
             Apreciez prezența soției candidatului Morărașu, care zâmbea și împărțea pliante tuturor, emoționată. Îmi plac femeile care își însoțesc bărbații în campanie. Chiar dacă politica nu e treaba lor, înțeleg că trebuie să fie lângă bărbații lor când au nevoie de sprijin. Bravo!
...
         Pe strada mea, dimineață, era un fluturaș de campanie mototolit lângă o pereche de ștrampi și o pereche de chiloți de damă; minimaliști. Cineva a avut pântecăraie de la vreo bere și nu s-a mai putut ține. Fluturașul i-a folosit...
...
        Am o pildă pentru final. Domnul Tăriceanu nu a amintit sau nu și-a amintit cine era primar atunci. Sunt ultima care ar considera că nu trebuie să i se facă vreo nedreptate respectivului fost primar, dar așa înțeleg din ce în ce mai bine mecanismele puterii. Profeția e asta:
        Ești pielea vacii, după ce nu mai ești!
        Pe cei din structurile centrale îi înteresează doar să scoată parlamentari din care să facă majoritate. Atât! Nu-i interesează cine iese primar.
        Am un sfat pentru cel care ieșiți primar: să nu vă intereseze cine  e la butoanele cu bani. Vă duceți frumos la ușa lui, scoateți căciula din cap și ziceți așa: bună ziua, eu sunt primar la Nehoiu și sunt sau nu sunt din tabăra matale, dar dacă vrei voturi la generale și la alelalte rânduri de alegeri, bagă niște bani pentru ce vreau eu să fac la mine-n sat, da? Că așa se fac voturile, dacă cetățeanul e mulțumit. Dacă nu e mulțumit, nu iei nici matale voturi de pe valea mea cea verde!

luni, 16 mai 2016

Corazón electorada


          Care n-ai fost ieri la prezentarea candidaților PSD, înseamnă că n-ai văzut ciocolată până-n '90, n-ai văzut filme cu Thalia după '90 și în toată viața n-ai văzut americani de-aproape.
          Frații mei, fratele mele, a fost lume multă, de ziceai că s-a mutat Brâul Maicii Domnului în Casa de cultură, pentru 2 ore.
         Nu puteam lipsi decât dacă primeam mandat de la procuror. De fapt, nu puteam sta nici măcar pe rândul doi, era musai să apar ca păduchele-n frunte, nu cumva să-mi scape vreo mișcare.
         Poa' sa se rupă cerul și pământu-n două, lansare ca asta nu s-a mai existat, neam! Cu intro crescendo, cu Pirații dinspre Caraibe, cu alea, cu alelalte...
         A fost emulație. Să fi fost vreo maximum doi care să nu se emuleze, că mai e și lume care n-are naturelul simțitor. În rest, prăpăd!
         La sfârșitul clipului de prezentare, în lista de consilieri județeni, coloana a treia, am avut o surpriză plăcută. Ia să vedem, o detectați? Da, domnul Banu.
         Doamnelor și domnilor, blues-ul domnișoarelor!
         Vă ridicați și invitați pe cine doriți. Dacă nu sunt pe placul dumneavoastră, aveți opțiuni destule, pe la alte baluri, de la domni cu smoking și ștaif, la sămânțari cu ”maieu” și șlapi.




        

marți, 10 mai 2016

Sloganigrama alegerilor locale


              Bună seara, vă spunem de la pupitrul Relații cu publicul, al ICCLSEPSS / Institutul Cât de Cât Local de Statistică Electorală, Politică și Strategii cu de-a Sila!
              Suntem în măsură să vă comunicăm sloganurile pe care candidații le vor folosi în cursul acestei săptămâni de campanie:
              Ionuț Milea va avea sloganul:
              Din mijlocul naosului, în mijlocul haosului!
             Constantin Morărașu va avea sloganul:
             Ai un vot? Aruncă-l în benă!
             Al treilea slogan disponibil:
             ”Răul nu se uită!”
             Ah, stați așa, că nu avem decât doi candidați în prelucrare, mă scuzați, ăsta e pentru altă localitate!

luni, 9 mai 2016

Zece reguli de aur pentru un succes răzbucnitor


sau Decalogul Învingătorului

        Așa cum vă spuneam și singuri observați, trăim o campanie oareșcum eliptică de conținut. Dar, românul, pe lângă că s-a născut poet, la botez a primit și îndemânarea  în argumentarea absurdului, așa că ne descurcăm cu ce avem.
        Alegerile locale din 2012 ar trebui să reprezinte materie de examen pentru toate disciplinele la nivel superior, de la folclor autentic, filosofie, magie neagră, fisiune nucleară și pân la Paradoxul lui Russel.
        N-a existat ceva mai încărcat de real și fantastic, logic și absurd, toate la un loc. Pe însuși Kafka l-ar fi luat migrena galopantă. De ce?
        În primul rând pentru că NIMENI nu a crezut cu adevărat în victoria lui Lungu. Hai s-o lăsăm jos, că măcăne, cei care pretindem că am stat cu succesu-n glandă cât a durat campania! Când a anunțat candidatura, Lungu avea șanse cam câte aș avea eu la olimpiada de limbă coreeană, dacă m-aș înscrie mâine. Încet-încet, s-a conturat o falie care devenea din ce în ce mai consistentă, dar niciodată atât de consistentă, încât să garanteze victoria. A avut o echipă în care munceau de rupeau doar vreo 3 inși, în rest, mirosea frumos a mentă în aer... Culmea e că ăia trei erau contestați, sabotați, marginalizați, exact ca-n toate domeniile; exact ca-n viață. Ăia au muncit să tragă o mulțime jumate inertă, dar care mulțime, vă amintiți, la un moment dat a umplut asfaltul, ca un dragon roșu, de la trecerea de pietoni din fața farmaciei și pân la locuința Nogy, în piață. Ăla a fost momentul în care nehoienii au prins curaj, au simțit că se poate. Mulțimea face și desface totul pe lumea asta, de la Gustave le Bon citire. În interiorul mulțimii, totul devine gregar și soarta e decisă.
        De la ultima duminică de dinaintea alegerilor, totul a început să se desfacă, bucăți-bucăți, și să se refacă o altă structură. Ca-n cântecelul ăla cvasi-sinistru din copilăria noastră: ”Podul de piatră...”. 
        Despre asta e vorba, influența conștiinței mulțimii asupra conștiinței individului. Nu a fost vorba nici de drumul lui Mocanu, nici de vânzarea-cumpărarea de membri, nici de ulei și zahăr. A fost efectul mulțimii. Un monobloc care a strivit.
        Desigur, ne amintim diferența de aproximativ 300 voturi dintre învingător și învins, dar, raportate la forțele de care cei doi candidați au dispus, cele 300 voturi au părut 3000, și, cu cât ar fi fost diferența mai mică, cu atât ar fi fost victoria mai răsunătoare. O invers-proporționalitate de ordin psihologic.
        Ei, bine, această mică diferență a avut proprietăți uterine, ca să zic așa, adică și-a mărit volumul de zeci de ori, în chiar noaptea alegerilor. La miezul nopții, când toți cei din tabăra câștigătoului ne adunam pe esplanada din fața hanului, n-am avut loc la pupăciuni și felicitări, de cine credeți? Exact, de suținătorii celui învins. L-au pupat pe Lungu, de l-au albit, toți susținătorii celuilalt.
Stăteam într-n colț cu un prieten și constatam, scârbită, cât durează demnitatea unora. De la biroul învinsului, unde stătuseră pregătiți să îl felicite, și până la tabăra învingătorului. Doar trecuseră strada. Ăla a fost momentul în care mi-am promis să nu mai exult vreodată la succesul cuiva. Tot din acel moment, hormonul ăla atât de dulce, specific puterii, a început să secrete. Nimeni nu scapă. Nu există luciditate în puterosferă. Puterea e ceva fermecător,  ca și cântecul sirenelor.
        Așadar, după 3 ore de la închiderea urnelor, Lungu câștigase cu aprox. 200%.
        ...
        Iată regulile elementare, pe care trebuie să le îndepliniți ca să căștigați cu acest procent absolut miraculos, care vindecă orice orgoliu, mai ceva ca ierburile din Tibet:
           1. Aveți încredere orbească în cei din echipa voastră, care-și fac de lucru de câte ori trebuie să mergeți în campanie prin sate și cartiere și explică absența cu diverse motive. Ați observat că nu sunteți chiar toți, da? Ei, bine, ăia o ard la două capete, e veche și deja patentată manevra.
           2. Bazați-vă pe cei care pretind că e mai bine să fie în eșalonul doi, să vină din urmă, chipurile. Vax albina, crema puca! Care nu e cu voi, e cu altul.
           3. Promiteți tuturor că distrugeți, dați afară oamenii, refaceți schema administrativă, veniți voi cu forțe noi și cărnuri proaspete! Chestia asta e periculoasă, oamenii rețin intențiile negative și le ridică la scara tuturor acțiunilor voastre.
           4. Pompați ajutoare considerabile la câte o familie numeroasă, care v-ar aduce voturi în principiu. În realitate, toți vecinii, de invidie, vor merge pe celălalt candidat. Ca să fie treaba mai bine făcută, tocmai familia ajutată va vota cu celălalt. Aici am avut studiu de caz la mine pe stradă. Un candidat îi oferea lemne unei vecine, iar ea stătea cu ceșcuțele de cafea din vitrină, pline cu pozele celuilalt. Așa e-n dragoste și-n război.
           5. Recrutați mebri plecați recent din alt partid, dacă se poate traseiști de carieră. Sunt prețioși cei care pretind că dețin secrete și informații de la celălalt candidat. Cu ei, veți merge la sigur. De râpă.
           6. Săpați-vă groapa, unul, altuia, în interiorul partidului. E cea mai veche metodă de a aduce voturi. Celuilalt.
           7. Privații. Ah, investitorii privați, cei pe care credeți că-i intimidați și-i lăsați să înțeleagă că nu le va fi bine după ce veți ajunge primar, sau cei cărora le promiteți că vor fi tatalor în domeniu, vor deține monopol... Ăștia au o ligă a lor, neoficială dar simțibilă, le place să se știe că zona privată e a lor, nu a voastră. Și au dreptate.
           8. Mai există o ligă, ceva mai strânsă decât cea a investitorilor privați. Dac-ați zis de ei nasoale cu #ucigăltoaca, v-ați ras! Nu vă jucați cu influența lor, fiindcă ei nu concentrează mulțimi adunate cu arcanul sau din obligație, la ei nu merge lumea adunată cu tabelul nominal ca la căminul cultural, așa că, faceți-vă cruce, scuipați-vă-n sân...
           9. Cumpărați zvonuri și informații despre celălalt candidat, vedeți că sunt unii veșnic dispuși ca pentru 50 lei să vă spună și cîte straturi are hârtia igienică pe care o folosește. Dacă negustorul e din primărie, e mai bine! Dacă are și ștate vechi în tipul ăsta de negustorie, e perfect! Mergeți la sigur, sunteți mai aproape de câștig cu câțiva pași. Și cu niște bani aruncați pe vrăjeli.
           Ajung nouă reguli. Ultima e opțională, voi veți ști ce să faceți cu ea.

           10. Aveți familii? Ieșiți cu ele de-a dreapta și de-a stânga, nu sunteți doar niște pătrățele roșii sau galbene pictate cu un logo sau însemn electoral, sunteți oameni cuprinși pe de-a-ntregul în comunitate! Arătați-vă lumii așa cum sunteți!

          Mâine vă repartizez sloganurile, azi e suficient.


duminică, 8 mai 2016

Pâș, pâș, suntem în campanie!


          Frenezie mare, la debutul campaniei electorale! E un fel de prohod mai elastic, la modul că nu se dă ocol doar bisericii, ci întregului oraș. Nu tu vuvuzele, nu tu porta-voce, nu bannere, nu steaguri, nu brichete, nu pixuri, nu tocitori, nu găleți, nu pelerine.
Vorba românului, c'est un grande bataille de jeux, frate!
          Azi, la piață, nu tu un șorț, nu sacoșă, nu basma, nu mușama. M-am simțit ofensată. Eu, care-s veșnic pusă pe căpătuială și nimica ca pomana nu-i, m-am trezit că trebuie să-mi cumpăr sacoșă. E prima oară când mi se întâmplă așa ceva în campanie și sunt șocată. La ce bătaia dracului e pe funcția de primar, ar fi trebuit să se dea șorțuri de șantung și fețe de masă din Damasc. În afară de domnu Manea, care-a mai scăpat câte-o prescure, pe ici, pe colo, pân-acum, unu n-ați dat o eugenie. Nu e frumos, că a fost Duminica Tomii, azi se face milostenie.
Eh, unde sunt vremurile alea când se dădea, de la un plic de bicarbonat, pân la materiale de casă?! Bre, nea Liță, odihni-te-ar Dumnezeu, ce adevărăciune de masă ai dat într-o campanie, de ziua matale, care pica peste vreo 5 luni, da n-are importanță, că mare boier ai fost, de-aia te-a plâns tot satul! Să nu mă mai duc eu cu Cristi Grigore pe stadion și să ne dea afară gealații, pardon, forțele de ordine? Că fluierasem în biserică, da'  ne-am dus și noi, na, ca un vicepreședinte cu secretara lui, s-o vedem pe Panda Madam. Totul e amintire...
          Apropo, m-am luat cu introducțiunea și am uitat să vă spun că am avut o viziune în care mi s-a arătat o tanti, palidă, slabă, serafică, cred că era sfântă sau ceva, semăna cu Paraschiva din profil, și a zis că anul ăsta, alegerile sunt sub semnul lui M. Circumspectă, am întrebat-o dacă e urare sau înjurătură, na, suntem la curent cu dicționarele alternative suburbane, dar a zis că nu, primar va fi unul cu litera M. Pe modelul  ”cei patru evangheliști erau trei, Luca și Matei”, am ales să dezbat la scara blogului campania M-urilor, și, dintre cei trei,  aleg doi pe care eu îi consider cu toate lecțiile la zi, cu programe, echipe, propuneri de candidați, cu o anumită densitate a ideilor și soluțiilor pentru orașul ăsta:
          Milea și Morărașu, cu cele două echipe în spate, PSD și PNL.
          Uite-așa, vor fi doar doi, pentru că nu suport geometria în nimic, nici în politică, nici în amor, nici în prietenie, nici în dușmănie. Deci, fără figuri. Unul va fi într-un punct al dreptei și celălalt va fi într-un alt punct  al dreptei; de fapt, al stângii.
          Sunt convinsă că domnul Manea nu se va supăra că nu apare în secțiunea ”alegem de-a-n blogulea”, ba chiar va fi mulțumit și își va vedea liniștit de campanie. Mai sunt convinsă și de faptul că nu s-a supărat prea tare că l-am corectat, am făcut-o cu bunăvoință. Dacă am sărit calul, vă rog să mă scuzați și transmiteți-i domnului învățător care s-a veselit la citirea articolului în care eu eram prezentată ca o depravată, că în limba română nu există cuvântul ”aibe”. O fi vreo firmă care tricotează șosete flaușate pe vapor, dar nu conjunctivul prezent III al lui ”a avea”.
          Revenim la candidații Milea și Morărașu.
          Domnilor, dimpreună cu echipele dvs, dacă aveți ceva să ne spuneți, ca să transmitem cuviincios la public, vă stăm la dispoziție.
          Am urmărit cu atenție sloganurile dumneavoatră; atent alese, ca să nu dați greș. Mergeau și un pic mai curajoase.
          La domnul Milea a făcut tipograful o giumbușlucărie, l-a luat valul, dar trecem cu vederea.        Apreciem că ați mers pe trendul  #unițsalvăm, e bine, atinge zona online și le reamintește cetățenilor că am ratat ultimul restart.
          La domnul Morărașu se simte o influență umanistă, a punctat fix pe latura asta. Apropo, mi-a plăcut sloganul domnului Ovidiu Anghel, a prins segmentul 40-70 la fix!
         Să n-aud vorbe-n târg, nu am nici cea mai mică contribuție la vreunul dintre ele. Sunt 2 candidați într-un județ din Muntenia care au acceptat sloganurile mele, pentru că au inițiat un concurs și mie mi-a plăcut să mă bag cu sugestii. Vi le spun după alegeri.
         Domnilor, ce să vă zic, la mine pe blog veți avea alte sloganuri, așa e treaba p-aici, promit că o să vă-mpăcați cu ele.
         Mâine le veți afla, dimpreună cu Decalogul Învingătorului, sau cum să faceți să câștigați cu 200%. Cum să nu se poată? Acum 4 ani s-a putut.
...
Serios, n-aveți nici o brichetă, nici un pix, un suvenir, ceva? Săracilor!

duminică, 1 mai 2016

Despre lumina purtătoare de memorie



             Toată Săptămâna Mare stăteam în cimitirul din curtea bisericii, dregeam mormintele peste care mai trecuse încă o iarnă (rece cu rece nu se-nțelege). Pentru copiii de la țară, cel mai complex loc de joacă, răspunzând tuturor cerințelor, este cimitirul satului. Noi nu detectam nimic sinistru, fantome nu existau decât în Scoția, așa că cimitirul era raiul, pentru orice fel de joc. Liniște, cazemate strategice, obstacole, logistică berechet. Nu distrugeam nimic, dealtfel părintele Sturzoiu era geană pe noi. El, ciudat, mergea la biserică în fiecare zi, până după-amiaza, ca la orice serviciu. Lucra mult, scria la masa de piatră de sub teiul din curtea bisericii. Nu ne-a izgonit niciodată, nu ne-a certat niciodată, nici când mai nimeream călimara cu mingea...
              Încercam să nu zicem prostii, ocoleam cuvântul drac cât puteam, deși nu prea puteam. Maximum de aroganță era când jucam : la popa în poartă, e o pisică moartă...
             Mormintele la țară se delimitau cu pietre rotunde, cărate de la gârlă, pe care apoi le spoiam cu var alb. Mutam flori de la un mormânt la altul, după bunul plac și după trebuință, acolo nu se considera furat, era un fel de proprietate colectivă. Toată lumea avea aceleași flori. Mai venea câte o cucoană fițoasă, de la oraș, cu flori deosebite pentru răposații ei, dar se mențineau deosebite doar un sezon, pe urmă deveneau comune.
             Părintele Sturzoiu nu râdea sonor sau cu gura deschisă, niciodată, dar zâmbea frumos și, când zâmbea, își scotea ochelarii. Pe nimeni altcineva n-am mai văzut să facă gestul ăsta.
             După ce terminam de spoit pietrele pe la mormintele noastre, părintele ne lua cu el prin cimitir și ne arăta câte un mormânt special:
            - Uitați, aici e Mădălina, o fetiță de 6 ani... Aici e un băiețel, Dudu...
Crucile abia li se mai vedeau dintre buruieni. Nu mai aveau pe nimeni în sat, părinții se mutaseră la oraș. Ne organizam imediat și le făceam în câteva ceasuri niște morminte, brici! Erau ca și prietenii noștri, parcă ne-am fi cunoscut. Peste povestea spusă de părintele, mai adăugam noi câte ceva.
Seara Prohodului era cea mai frumoasă, era a noastră, a copiilor, ne băgam pe sub Sfântul Epitaf de zeci de ori. Băieții se mai uitau pe sub fustele babelor, noi le mai picuram ceară pe batic, chestii din astea liturgice.
            Noaptea Învierii era mult prea solemnă pentru noi, nu ne prea dădeam în vânt după ea. Trebuia să port rochie și să stau cuminte 4 ceasuri. Dar momentul în care părintele Sturzoiu ieșea în fața bisericii și ne chema să luăm Lumină, era absolutul vacanței de Paște. Avea o lumânare groasă, de o culoare pământie, bujori albi și roșii legați pe ea, și toți treceam și ne aprindeam lumânările de la el. Toți. Avea o răbdare de pământ.
           Ah, nu, nu-și aducea lumina de la Ierusalim,cu charterul. O aprindea el, în Altar, căci asta era misinea lui, să ia lumină din lumină.
           Slavă Domnului că nu ne-a spus niciodată la slujba de Înviere că masa luminii în repaus este zero și că e purtătoare de memorie, modificându-și astfel, masa. Pentru asta existau profesorii de fizică, pe care, recunosc, nu i-am iubit ca pe părintele Dumitru Sturzoiu.
            ...
           Deși, despre asta este Învierea, despre lumina purtătoare de memorie...

duminică, 24 aprilie 2016

Oamenii sunt ceva mai mult decât crop/copy/paste


Cititul ne ajută, dar nu ne face mai deștepți.

Nu cred că v-am povestit vreodată cum este organizată o bibliotecă publică, în primul rând pentru că blogul ăsta este un accesoriu al vieții mele private, nu este un produs, serviciu sau accesoriu al locului meu de muncă. Nu l-am etichetat și nu l-am asociat cu denumire instituției. Nu l-am asociat nici măcar cu numele meu, dar, na, ne mai prindem care ale cui sunt produsele. Acum, pentru că doar 6% din populația de referință a călcat măcar o dată prin bibliotecă, să vă spun câteva lucruri generale.
Rolul primordial al bibliotecii publice, în contextul actual, este acela de a asigura ACCESUL LIBER LA INFORMAȚIE, dacă vorbim de relația cu publicul. Biblioteca publică a evoluat odată cu tehnologia și cerințele publicului și a depășit onorabil rolul de promovare a cuvântului scris și a cărții pe suport de hârtie.
Biblioteca publică colecționează și organizează informația pe orice fel de suport, asigură accesul la ea și o răpândește.
Imediat după 1989,  cultura scrisă a căzut în gol din punct de vedere al calității. Abundența pornografiei, a erotismului mult prea explicit,  vulgaritatea, violența în scris au creat o nișă către  care o parte din public a migrat rapid. Fără să-mi doresc eu personal, fără să fi făcut vreodată vreo cerere de achiziție pentru așa ceva, am primit cărți având un conținut mai mult decât discutabil.
- Povestea pulei, de Ion Creangă. Exact în acestă formă este inscripționat grafic pe pagina de titlu.
- 3 lucrări ale Marchizului de Sade, scabroase și violente. El e  cunoscut pentru activitatea sa sexuală libertină, perversă şi excepţional de violentă, precum şi pentru scrierile sale apologetice despre aceste subiecte. ”Sadismul ca perversiune sexuală şi-a primit numele de la activităţile sale criminale, pentru care Marchizul de Sade a fost încarcerat în total 32 de ani din viaţă, în mai multe închisori şi un azil. Sade a negat sistematic legea, religia şi morala, iar pricipalul său principiu a fost satisfacerea propriei plăceri prin intermediul unei alte persoane, exercitând violenţă.”
Da, un cretin ca ăsta se numește scriitor și bibliotecile publice conțin opera lui.
- Aventurile donei Manuela, de Mercier
- Istoria sexului
și lista poate continua doar în acest registru.
Toate sunt ordonate alfabetic sau sistematic, nu cu cerculeț +18.
Nu ne întreabă nimeni dacă am vrea să avem așa ceva în bibliotecă, pentru că e BIBLIOTECĂ PUBLICĂ, nu particulară sau specializată.  Și părerea noastră nu contează, e ca atunci când vă angajați la un magazin care vinde anumite jucării și, deși vi se par scârboase, există consumatori pentru aceste produse. Sigur, distanța este mare între exemple, dar păstrează același fundament.
Biblioteca publică a fost cândva concentrată pe actul cultural de masă, chiar dacă promovarea culturii era în acea perioadă pliată pe un curent politic nociv, comunismul. Bibliotecile erau pline de literatură proletcultistă și cultura în masă eram cam cu de-a sila.
După 90 oamenii au avut acces la orice tip de informație, cenzura i-a chinuit atâta timp încât renunțarea la ea a creat niște alunecări. Dar, fiecare este liber să aleagă multe lucruri, Constituția a avut grijă în sensul ăsta de anumite alegeri pe care dorim să le facem. Nea Toni, odihnă veșnică și somn liniștit îți doresc, căci Constituția îți poartă numele, am stat 4 ore la coadă s-o votez. Dealtfel, singurul vot pe care nu-l regret, pentru că s-a referit direct la drepturile mele. De aceea am voie astăzi să am blog. Tot în numele aceleiași Constituții am voie să citesc despre mine prin ziare și pe alte bloguri că sunt alcoolică, depravată și infractoare. Ne exprimăm cum putem apoi lăsăm loc altor legi să ne protejeze.
Să revenim la bibliotecă. Utilizatorul este liber să aleagă tipul de informație pe care îl dorește. Mulți ani am ascuns în spatele rafturilor cărțile pe care le consideram eu nepotrivite, apoi am fost obligată să le expun.
Așadar, biblioteca, deși rămâne un spațiu spiritual imens în care putem evolua, stochează informație diversă pe care ne-o selectăm singuri și o utilizăm în viață. De-aia cititul nu ne face pe toți mai deștepți.
Cât despre accesul la informația virtuală, la internet, eheee, acuma-i atuncea!
Introducerea unui pachet complex cu echipamente și programe care asigură accesul la internet (LA TOT INTERNETUL, FĂRĂ RESTRICȚII!!!) a fost practic  o poartă dată de perete. Oricine poate accesa orice. Noi suntem administratori de program, am fost la cursuri pentru așa ceva, l-am întrebat în mod special pe formator, ce facem dacă utilizatorii accesează saituri discutabile. Mi s-a răspuns destul de vag, adică trebuie să avem grijă oarecum cu asta, deși nu avem voie să stăm în ceafa utilizatorilor ca să-i urmărim. Au dreptul la intimitate. În cazurile în care activitatea lor sau a mea ca administrator se traduce prin fapte ilegale, fiecare are răspundere, pentru că utilizarea presupune semnarea unui contract, iar pentru minori trebuie să fie de acord părinții care semnează în numele lor. Deci, nu e așa de simplu. Eu, ca administrator am semnat la rîndul meu un contract. Am o vechime de 26 de ani la același loc de muncă, mi l-am respectat ca pe ceva ce se identifică cu mine, pentru că a fost cel mai longevivă experiență din viața mea.
Ca  administrator am chiar obligația, nu doar dreptul, să ajut utilizatorii să acceseze ceea ce doresc, dacă sunt solicitată. Îi ajut să facă adrese de mail, să descarce facturi de utilități, să verifice conturi, să comande bilete de avion, să citească presa, să-și facă conturi de fb. Cineva m-a rugat să-i fac cont pe un site de matrimoniale, mi s-a părut amuzant dar l-am ajutat. Se stă pe skype, se socializează pe fb. Eu însămi am deschise toate aplicațiile, nu mi-este interzis. Am grijă să utilizez ceea ce mi se permite in timpul programului.
Blogul meu exprimă stări, trăiri, fantezii, fresce animate, literatură de mai multe genuri. O postare, Castele fără prințese a fost inclusă în proiectul unui GAL din Mureș, trei  au fost premiate de o bibliotecă din Soroca iar una a fost publicată în Dilema veche. Da, unde publică și Pleșu. M-am mândrit cu asta la reîntâlnirea mea cu colegii după 30 ani de la absolvirea liceului. Cărțile primite de la Soroca și de la Dilema le-am donat bibliotecii unde lucrez, există documente. Îmi respect locul de muncă pentru că mă respect pe mine. Și ies la panseluțe și la plantat flori pentru că îmi place să văd frumos în fața ochilor cînd ies în balcon. O fac în numele nevoii mele de frumos, nu în rubrica electorală a cuiva.
Nu suntem încadrați doar profesional undeva, ci și social. Există o sumă de referințe care ne recomandă pentru un loc de muncă, nu sunt doar cele intelectuale. Nu am referințe de genul celor răspândite printr-un blog, profilul socio-profesional nu se face prin cut/copy/paste și nici prin extrageri din context.
...
După serviciu ne relaxăm, sper să se încheie înscrierea candidaților ca să vedem ce temă alegem.



marți, 19 aprilie 2016

Menajeria de cărbune sau frescă socială expandată


Omul, ca orice animal (deși împopoțonat cu dublă particulă sapiens și amplasat în vârful piramidei trofice, tot animal se cheamă), nu este vizibil decât dacă este expus în cușcă; mă rog, vitrină, dacă nu aveți anvergură filosofică prea complexă. În mediu natural și-n libertate nu se distinge, dată fiind diversitatea care-i atenuează expunerea.
Din 500 ciori nu poți distinge cioara cea mai  neagră, ci doar pe cea mai apropiată.
Din 500 iepuri albi nu-l poți distinge pe cel mai iute, ci doar pe cel mai alb.
Din 500 șerpi nu-l poți distinge pe cel mai veninos, ci doar pe cel mai lung.
Din 500 lupi nu-l poți distinge pe cel mai gri, dar poți  distinge care este lupul alfa.
Din 500 oameni goi nu poți distinge care este cel rușinat. Decât dacă îl iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 oameni despuiați care râd de el.
Cum nici din 500 oameni goi nu-l poți distinge pe cel obscen. Decât dacă îl iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 oameni despuiați care râd de el.
Cum nici din 500 oameni goi nu-l poți distinge pe exhibiționist. Decât dacă-l iei pe unul și-l pui în cușcă. La el continuă să se uite 499 de oameni despuiați care râd de el.
Ah, stați, rectific: EL continuă se se uite la cei 499 și râde de ei. Nu se bucură. Doar râde. Bucuria nu vine din râs, cum nici râsul nu este obligatoriu o manifestare a bucuriei. Ați observat că există oameni care râd fără să zâmbească? E tot un fel de exhibiționism și, vorba Elei Gheorghidiu din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”, e tot filozofie!
Suntem ceea ce gândim.
Suntem ceea ce iubim.
Suntem ceea ce urâm.
Suntem ceea ce mimăm.
Suntem ceea ce disimulăm.
Suntem ceea ce acoperim.
Suntem ceea ce descoperim.
Suntem ceea ce mințim.
Suntem ceea ce murdărim?
Nu. Suntem ceea ce jertfim.
Suntem o menajerie virtuală, o dioramă de cărbune în care toți ardem. Nu în același timp, nu cu același combustibil, nu cu aceeași intesitate. Ardem oricum. Ne aprindem singuri. Ne dau alții foc.
Lampa știe care e fluturele ei, jarul știe care e ciozvârta lui, lumânarea știe care e sufletul ei. Doar din suflet rămâne întuneric sau lumină, din restul rămâne cărbune. Care se mai aprinde o dată și se face cenușă. Cenușa nu se mai aprinde niciodată.

luni, 18 aprilie 2016

Infractori, profitori, detractori

Având accesul blocat la unele pagini de facebook, aflu cu o ușoară întârziere de amenințările privind publicarea corespondenței mele private cu o anumită persoană, alta decât cea care amenință. Codul penal a încadrat un pic mai blând publicarea corespondenței private, dar tot interzisă este și tot infracțiune. Având în vedere că o corespondență scrisă a existat doar UNILATERAL, între mine si tatăl domnului, doar eu am dreptul s-o public și doar eu o s-o fac. Integral. Este consistentă, am o apetență pentru scris.
Din acest motiv, reglementat de Codul Penal, nu am publicat eu însămi acel document uitat în computerul Casei de cultură. Nu l-am redactat eu, nu îmi era adresat mie, nu l-am publicat. Știți ce făcea o INFRACTOARE cu acest document? Îl publica imediat de pe un terminal pe care îl arunca în foc imediat, conectată la vreun wi fi public. Se făcea liniște. Nu am făcut asta, nu am instigat pe altul să facă asta. Am anunțat persoanele de la capetele conversației, atât. Știți ce făcea o PROFITOARE cu acest document? Mai schimba o dată mobila prin casă, din plictiseală că s-a demodat venghele. N-am făcut nici asta.
Eu nu sunt nici copil și nici prea toantă, înțeleg intimidările de genul: o să public poze cu tine, o să public mesaje cu tata, dar mă și aștept la niscai catastrofe cum am mai văzut că vorbeau două doamne directoare pe facebook, de pe niște conturi false, și declarau că l-au mânjit pe judecător, am văzut și cum una dintre ele e acuzată că i-a făcut avansuri domnului, astfel că pot să citesc cum și eu i-am făcut ceva avansuri tatălui sau, mai crâncen, cum am bălăcărit pe toată lumea din sat. Este un instrument foarte fin, să asmuți lumea asupra mea, dar e cu dus-întors.
Nu vreau să mă joc cu imaginația, aștept să le publicați, domnule, câmpul meu de conștiință va fi din acest moment un sac virtual, își va modifica suprafața după stimul. Stimul, nu stimulent. Stimul, receptor, feed-back.
Când nu ne mai putem folosi de documente oficiale, trecem la private? Da, dar eu nu le-am epuizat pe cele oficiale. M-ați făcut arșice în presă pentru 4 mii pe care i-am însușit în 31 luni și ați mințit că i-am furat într-un singur an,  m-ați scuipat cu hai sictir, ați flegmat pe mine și m-ați întrebat câți copii s-ar fi hrănit cu banii ăștia.  Vă rog, nu mă lăsați să redirecționez scuipatul către o persoană pe care nu doresc să o rănesc, deși mă tot tentați! Nu știți cât lupt cu sentimetul ăsta. Nu mai luați decizii în numele tatălui, că-i faceți mai mult rău! Și luați-vă DETRACTORII din ceafa mea scârboasă, înainte de a-și admira în public rezultatele acțiunilor lor. Lăsați-mă să-mi văd de lopățelele mele, de satira mea, vreau să ne distrăm în campanie.
Am simțit amar în suflet doar la cuvântul ”păpică”, vă repet până mor, treaba asta. Și la hai sictir, javră! De aia nu dau înapoi din calea mizeriei dumneavoastră. Dacă un bărbat a putut îndura să vadă scris că are un fetiș cu capotul bătrânei lui mame, eu pot îndura orice.
O instanță teritorială s-a pronunța în legătură cu un dosar în care trebuie să returnați banii proveniți din servicii hoteliere și delegații decontate. O alta s-a pronunța în legătură cu niște miliarde pe care trebuie să le returnați. Eu nu pun aici poze și linkuri, toată lumea găsește dosarele pe portalul instanțelor. Vedeți cum e când lumea e nedreaptă cu dumneavoastră? Vedeți cum e când instanța nu vă dă dreptate și vă pune să plătiți? De aia nu apelez eu la instanțe. Momentan.
 ”Sufletul nu miroase, de aceea reușește diavolul să se ascundă în noi”.
Ah, speaking of evil: Detractorilor, poza aia cu coarne, pozele alea modificate, știți că le dragați în blog păstrând proprietățile tehnice și de autor, da? Mă scuzați, mă gândeam că ați uitat.
Defăimare nu e atunci când vi se pare, domnilor, că cineva se referă la dumneavoastră fără date de identificare certă. Defăimare e atunci când îmi folosiți numele, prenumele, porecla, funcția, instituția angajatoare și construiți scenarii deviante cu mine. 
Am să vă rog pe toți cei care susțineți demersul liniei 20 prin comentarii și aprecieri, să nu mă mai salutați pe stradă. Jignirea nu e atunci când mă violați în fața lumii, ci atunci când îmi spuneți ”sărut mâna” Nu e corect față de voi și de valorile voastre. Când veți înțelege în ce ați intrat și ce ați acceptați să comiteți, o să vă dau bună ziua eu, vouă. O să aveți nevoie de susținere morală.



duminică, 17 aprilie 2016

CCClan - dreptate cu cagula pe față



Cunoaștem cu toții, mai cu seamă cei din generația mea și chiar mai mari decât mine, că una dintre cele mai pline de cruzime organizații este KuKluxKlan. Despre nazism am avut tăria să citesc foarte multe, dar despre această liotă puternic finanțată în State nu am putut, am abandonat după câteva articole. Violența și devianța care stau la baza actelor de așa-zisă justiție pe care o aplică sunt de neimaginat. Modelul lor este preluat de multi, pentru că au un detaliu distinct, care atrage interes.
Semnul lor distinct este cagula. Doar în spatele unei măști, oamenii sunt capabili de orice, fie că e voba de teatru, sex, viol, crimă, vandalism, huliganism. Gluga îi asigură protecție huliganului și-i induce teroare victimei. Gluga declanșează niște trăiri care ating cote paroxistice, eliberează o avalanșă de hormoni care sugrumă conștientul. De glugă se sperie și copiii, ați observat că unii nu se simt confortabil nici în preajma lui Moș Crăciun.
Cu cagulele pe față, făcând zid în fața eminenței cenușii care-i coordonează, huliganii ne scot în piața publică numită facebook și ne sfâșie.
Ce îmi recomandați recent, eminență, să nu îmi mai spăl rufele în public? Oamenii dumneavoastră m-au extras din mediul infracțional în care pretind că îmi desfășor activitatea, m-au dezbrăcat și cu mâinile lor cinstite, cu care nu au furat niciodată nimic, mi-au scotocit prin vintre, și-au îndesat mâinile lor curate în intimitatea mea de femeie. Da, cu mâna au făcut asta, căci nu toți bărbații pot cu bărbăția. Așa ne-au despicat pe rând, pe toate femeile care au stat în calea voastră.  Sunt surprinsă că nu sunt primiți în instanță ca martori, tot cu cagula pe față. Oamenii aceștia sunt perfect manipulați, dar în curând vor preciza public numele candidatului pe care îl reprezintă și îl suțin, pentru că ADEVĂRUL PE CARE DORIȚI SĂ-L SCOATEȚI LA IVEALĂ SILUIND TOT CE ATINGEȚI, VA TREBUI SĂ-L PLASAȚI DE PARTEA CUIVA. UN CANDIDAT VA TREBUI SĂ REVENDICE ACEST DEMERS ȘI SĂ-L UTILIZEZE ÎN FAVOAREA SA!
Eu aștept acel moment.
Aș vrea să insist un pic tot asupra cefei mele de vită, căci am observat că vi s-a părut scârboasă. Vă rog să mergeți la pagina de fb a liniei 20 și să vedeți cine distribuie și cine dă ”like” articolelor pornografice. Studiați-le cefele. Domnule Stan, dumneavoastră ați avut curajul vreodată să îndreptați o oglindă către ceafa dumneavoastră? Adrian, Dorin Bucur, ceilalți v-ați văzut cefele? Unde-am mai văzut noi aliniate toate cefele astea? Da, într-o poză de grup, la lansarea unui partid, astă vară. Ați căpătat funcții într-un partid, sunteți vicepreședinți. O organizație politică bazată pe valori se bizuie pe dumneavoastră. Memoria de lungă durată a nehoienilor v-a mai întâlnit cândva, funcționând în aceeași echipă. Care? Cotețarii, acum douăzeci și ceva de ani. Nu erați grupați în jurul aceluiați header? Cotețarii au devenit haioși și cu simțul umorului abia după ce i-ați cedat altuia funcție de lider.
Fiecare își alege metodele de a câștiga, unii o fac terorizând și intimidând. Vă rog să nu-mi mai transmiteți că am supărat pe cine nu trebuia, nu există senatori și președinți de partide care să aprobe metodele dumneavoastră. Astfel de oameni nu coboară în scandalurile de după blocuri, ei ocupă niște locuri pe care nu își permit să le piardă doar pentru că vreți dumneavoastră să siluiți femei în public. Și-apoi, nimeni nu e chiar atât de singur pe lumea asta, nici măcar eu! Cineva poate fi suficient de naiv încât să vrea să mă apere, dacă siguranța mea este în pericol.
Nu dispun de bani și de timp să merg pe la instanțe, durează foarte mult un proces de calomnie. Abia se mișcă și cel în care este defăimat un judecător, dar o bibliotecară? Eu mă apăr la nevoie, atât.
Mâine vom vorbi despre venituri ilegale însușite din bugetul local. De fapt, despre servicii personale decontate din bugetul primăriei, timp de mai mulți ani. Și despre facturi. Trebuie să finalizez un calcul comparativ. Și vom mai vorbi și despre posturi plătite în care salariații nu au trecut vreodată pe la serviciu. Chiar la bibliotecă. Nu-i așa că pe mine mă știe lumea drept bibliotecară de 26 ani? Greșiți, au mai fost încă 3. Doar pe hârtie.
Zilnic puteți striga: hoții, infractorii, inculții, este fenomenul picătura chinezească, utilizat de către anumite structuri, în anumite regimuri politice. Metodele s-au mai schimbat, domnule, plus că lumea se plictisește de atâta justiție cu cagulele pe cap. Scoateți-vi-le și arătați-vă lumii așa cum sunteți, strălucind de valori! Eu sunt singură și mă apăr la vedere, voi sunteți 4 inși care semnați cu spor comentarii anonime și administrați conturi false. Un singur lucru v-a scăpat, eminență, la fel ca și în cazul celorlalte bloguri porno: SURSELE INIȚIALE DE TRAFIC! Puteți să-l publicați din Indonezia, de pe un terminal pe care l-ați aruncat deja. Primele surse de trafic contează, adică cine a vizitat blogul în primele minute, ca să producă trafic. Se știe că până nu are un număr de vizite, un blog nu ”coboară” în browsere, adică nu este găsit la căutări nici dacă descrii tot conținutul în tag. Trebuie să trimiți cu copy/paste adresa de web ca să fie distribuit blogul. Avem surprize la sursele inițiale...
...
Domnule, nu pierdeți timp cu reclamații, nu folosesc computerele de la serviciu, iar cel pe care îl dețin este autorizat. Nu îmi permit greșeli de acest gen.
Aș mai avea o singură întrebare, retorică, desigur, eu vorbesc singură cu personaje imaginare: spuneați de porecla mea, Lecter, că mi-a amprentat puternic personalitatea. Psihopată eram parcă, nu? Domnule, când cineva ridică pereți, la modul propriu, în jurul lui, cum se cheamă? Mă tot uit la gardul dumneavoastră și mă-nfricoșez. Ați citit ”Închisorile mele”, sau ”A supraveghea și a pedepsi”? Vi le ofer cu drag. Sunt despre sistemele ermetice care viciază psihologic.
.