uşa de la intrare

vineri, 5 octombrie 2018

NICIODATĂ, NICĂIERI nu îmi exprim ideile sau punctele de vedere sub anonimat, așa că nu mă mai căutați ascunsă sub fel de fel de pseudonime, în texte și comentarii făcute pe bloguri!
Perioada în care consideram că lucrurile se rezolvă prin atitudini publice a trecut. Am învățat destule în anii ăștia de online.
Regret că nu mai am timp să scriu pe blog, dar, dacă va fi să mai fac asta, în nici un caz în apărarea sau avantajul altei persoane. Și să nu mai aud de ”cauze”! Sunt sătulă de frământări sterile, ca măgarul de coceni.
Blogul acesta este al meu, este recunoscut și asumat în fața a două instanțe civile de judecată, denumirea este aleasă la începutuile activității mele în mediul online și îl voi păstra pentru că este parte din viața mea, mi-a însoțit și susținut anumite stări.
Sunt într-o altă etapă a vieții, în care nu mai am energie și nici timp de irosit în acțiuni care mă țin departe de propria mea viață. Cine știe cât mai am de trăit?! 
Sper să înțelegeți și să nu mai insistați că aș fi autoarea nu știu căror comentarii de pe bloguri.
Mulțumesc!

duminică, 1 octombrie 2017

Omul e 70% apă și restul amintiri

”This is my song”- Charlie Chaplin (James Last Band).

 O piesă care împlinește 50 ani și o suită de actori care n-au fost chiar cei mai buni, dar, cu siguranță, cei mai expresivi, devenind memorabili și monumentali.








marți, 12 septembrie 2017

Bucolic și patriarhal. Autumnal.


Le-am dat nume șoimilor care-mi arată zilnic că-n viață, totul e cerc-cerc-cerc... Și cer.
El e Horus și ea e Ravenclaw. Previzibil. Cei 3 pui sunt gata s-o ușchească, dar o vor face prin noiembrie, când se vor ascunde-n cutele stâncilor. Acum își fac vacanța prin teii de pe Fluieraș.
Îi recunosc după desenul aripilor, după mărime și zbor. Ea e mai mare, mai lată-n coadă și zboară mai nervos. El e suplu și sigur pe el, știe că domină toată zona. Oarecum, mă-nvață și că nu trebuie să simți pământul sub picioare, ca să fii sigur că domini o situație.
Șoimii ăștia m-au învățat multe. Am vrut să-i fotografiez și n-au stat, nu am dibăcie în mânuirea aparatului, astfel încât să-i surprind plutind ca-n videoclipuri. Vorbesc cu ei, le spun câte-n lume și-n stele, sunt sigură că mă văd în grădină, doar au ochi de șoim, na!
...
Ceva mai jos decât ei dar mai sus decât mine, Cartoafa interpretează viața din perspectiva altui cerc. Fundul unei cești de cafea. O aud prin geamul deschis:
- Fetiță, reușita ta e la drum lung, deschis, peste ape! Un domn înalt cu părul dat într-o parte, te ajută.
(La dracu, asta o arde cu Trump!)
Tanti Cartoafa merge pe tehnica ei, nu se poate adapta tehnologiei sau astrologiei, e pe tradițional, dar uite că mai funcționează!
...
Într-o răgălie de iarbă uscată, își tot potrivește scripca, un greier bătrân. Și nădejdea lui e tot în ceea ce știe el să facă.
...
Fălfâie perdeaua de la sufragerie și-mi vine în minte scena de final din ”Iarba verde de acasă”. Mi se face frică,las treaba din grădină și mă duc în casă. Pe o farfurie ciobită, 3 scovergi rotunde. Îmi amintesc explicația pâinii rotunde, auzită la emisiunea Universul Credinței și nu mă-ndur să rup din ele.
Desfac un borcan de compot de prune, l-am făcut ieri și aș vrea să verific gustul și consistența fructelor.
Sună telefonul. O veste proastă pentru mine.
Sună a doua oară. O colegă plânge, dosarul ei de credit bancar a ajuns la executor judecătoresc. O ajut cu o soluție de moment, o liniștesc că nu-i ia nimeni casa.
Sună telefonul a treia oară. Mai am o nepoțică, de la alt nepot.
Reușesc să gust din borcanul de compot. N-are zahăr, am uitat să pun. Dintr-o dată, prin gura borcanului văd viața, așa cum e ea: un pic colorată, un pic aromată, cam acrișoară, nu ține de foame dar merge când ți-e sete și, cel mai important, e râvna mea în el, e cel mai bun din lume!
Miroase a struguri striviți, vin păsările și fură boabele coapte, soarele trece leneș peste muchia muntelui și-o drujbă se-ntărâtă pe niște bușteni de fag, la poarta unui vecin.
Vânzătorul de mături a adormit sub nuc, visând probabil la o mâncare caldă și un pat moale.
Apare șoimul, desenând cercuri largi pe cer. Desenează libertatea absolută.

luni, 12 septembrie 2016

Genunchi obosiți de-atâta zbor...

De pe-o creastă a Creației, Dumnezeu privește  abisal și cugetă. Dispune de toată materia care l-a consacrat și totuși nu-și deslușește nici măcar temporal un gând care-l tot macină: 
- Unde-am greșit eu cu Omul? Nu poate fi doar mușcătura cunoașterii...
Dintr-o rână a Evoluției, într-o nișă rece, maimuța încă-și mai face planuri.
Dinozaurul, bulgăre resemnat în trupul pământului, oftează:
- Doamne, numai tu știi dacă așa a fost corect! 
...
Suntem niște carcase. Mărunte, chitinoase, ciobite de-atâtea izbituri.
Ne-am descotorosit de spirit, în clipa în care am ales să ne bulucim cu turma pe porți strâmte și întredeschise, fără să observăm că, de fapt, gardurile lipsesc. Ne-am dezumanizat urmând modele hidoase, peticindu-ne-n grabă sufletele, oblojindu-ne rănile cu durerea altora.
Demnitatea a devenit un furou ”tutu” care ne-nfățișează lumii cu vraiștea goală. Dacă vrem să ne-o acoperim, plătim un preț; niciodată rezonabil, direcționându-ne către următoarea tranzacție. Un automatism convenabil care-i întărește siguranța și-i sporește confortul, întotdeauna, altuia.
Ne sfâșiem între noi, fără o cauză legitimă sau măcar personală. Netezim încontinuu calea altora, găim soluții pentru alții, iar dacă reușim, avem senzația că zburăm. Ne privim tălpile-nsângerate de-atâta visare, le ștergem pe fugă cu aripile pe care nu le-am folosit niciodată și continuăm să ne izbim unii de alții. Ici, colo, câte-un înger pieziș, martor inoportun și neputincios al luptei noastre.
Ne recunoaștem după arme, nu după nume. Când unul dintre noi cade, ne dă târcoale un sentiment imemorial, parcă-l știm de undeva, parcă l-am trăit cândva... Scotocim în carcasa pe care o ducem cu noi, nu aflăm.
Și-atunci ne petrecem unii pe alții, punându-i țâfnosului Charon un ban în palma-i bătătorită, apoi ne întoarcem să-ntocmim rostul altora, rătăcind în sus și-n jos pe Acheron, până când ni se frâng definitiv genunchii de-atâta zbor.
Și spiritul rătăcește departe de noi, într-o metaforă sublimă a morții sau într-o alegorie rece a unui rit de trecere. Ne mângâie de departe, de-acolo de unde l-am alungat.
Foto: Ion Iancut - Înger obosit (modernism)
...





vineri, 3 iunie 2016

Du-te, Dică, du-te!

Băieți, nu vă mai las în bucătărie, în viața voastră! N-am văzut atâta imaginație nici la Putin. Rețetele ăluia sunt glume de tabăra Novodari, pe lângă ale voastre.
Primii au terminat tortul, cofetarii de la ”Răzătorile roșii”. Excelent aspect, gust delicios! Concurenții au fost anunțați dinainte că-și vor oferi reciproc spre degustare, propriile creații. Deci, cum spuneam, un morman de tort cu fondant de un verde fin, cum numa-n vitrinele de la Paris vezi. Ce nimereală, chiar de la Paris a fost adus ingredientul. ”Paris green”, pentru ochi strălucitori și papile răsfățate.

- Vai, spectaculos, cui îl oferiți?
- Nu-l oferim nimănui, îl lăsăm pe masă, bănuim cine vrea să-l fure și măcar să nu ne facem păcate!
...
Trecem mai departe, la masa ”Strecurătorilor galbene”
- Voi ce aveți pe platou?
Noi am recreat  aici Ice Age, topirea ghețarilor.
- Superb! Cu ce ați realizat ghețarii?
- Sodă caustică solzi.
- Mda, cui îl oferiți?
- Colegilor de alianță, în semn de recunoștință.
- Sub masă ce aveți?
- Un blat, dar nu e al nostru, l-au atuncat Polonicele albastre la noi în bucătărie!
Ajungem la masa ”Polonicelor albastre”
- Voi ce ați realizat?
- Noi nu realizăm, noi muncim. De mici am fost învățați cu munca, așa că am făcut curățenie după ăștia că au făcut dezastru în bucătărie, e o ruină, noroc că ne-a promis domnul Tăricean că repară el.
- Și, totuși, ce oferiți contracandidaților?
- Nimic, dar putem închiria salon pentru petrecerea de victorie sau pentru parastas, după caz. Cineva trebuie să se gândească și la asta, nu? Avem surprize pirotehnice cu efecte 4D, mortale!
Competiția s-a încheiat, rezultatele se anunță duminică seara.
Vă dorim succes!
...
Să schimbăm registrul.
Era în 2006, septembrie. Dinamo Kiev - Steaua București (1-4). Meci cu nervii praștie. Egalase Badea, se apropia pauza, zic să ies un pic afară. Când am ajuns în prag, am auzit un răcnet dublu, unul venea de la televizor, unul de la blocuri.
Cu episodul ăsta asta l-am asociat eu pe Milea, în contextul alegerilor.
Îndemnul are dublu sens. Unii l-au dorit dus, alții l-au scăpat spre poartă.
Du-te, Dică, du-te!!!

duminică, 29 mai 2016

Gogoși, minciunele, deserturi simple


Răsfoind programele conținând promisiunile pentru următorii patru ani, m-a animat așa o vivacitate, vecină cu coma vigilă.
1. Toată lumea face drumuri.
    Băeți, am o traistă cu maculatură de-asta glossy, colecționez promisiuni electorale din 1996. Lăsați-le naibii de drumuri, că le-a făcut deja pe jumate Croitorașul cel Viteaz, ăsta mic! Punctați-l unde n-a avut el viziune, că i-a mai scăpat și lui câte ceva, dar nu-l călcați pe șlapi! De exemplu, v-ați gândit vreunul să dublați ajutoarele sociale și să triplați numărul beneficiarilor? Vedeți că n-aveți orientare în spațiul social? Nu v-au inspirat cei care stau zilnic pe bănci în centru și comentează că nimic nu merge în țara asta fiindcă nu se muncește? Nu contează că  ei n-au avut patruj de secunde bifate pe cartea de muncă. Uite, de exemplu, în ziua în care ați trecut toți trei cu echipele (PSD, PNL ȘI ALDE), liderul spiritual al băncilor din fața casei de cultură  s-a făcut echer în fața dumneavoastră și v-a salutat pe toți cu: să trăiț, dom primar, știm ce votăm duminică! N-ar fi rău să-i luați în calcul și ca sfătuitori, ei se pricep la toate, de la încrucișat soiuri de mazăre și pân la vânturat praf cosmic.
2. Toată lumea promite Toamna Buzoiană.
Da, mișto spectacol, iar mi-aduc aminte cum înnebuniseră salcâmii primprejur, într-un an, când a venit Tudor Gheorghe. Sau când s-a matolit un nene care trebuia să aranjeze expoziția de costume populare și a adormit pe valiza cu fote și ii, de abia l-am putut muta ca să continuăm noi. O întreb pe doamna Ionela Prodan la un moment dat:
- Doamnă, care e fota potrivită iei ăsteia, că n-aș vrea să greșesc?
- Las-o dracu de fotă, fă-mi oleacă de loc aicea să mă văd bine la interviu, pune o strachină de-asta cu struguri!
Zic:
- Aoleo, aia e strachina lu domnu de la Plaiu Nucului, e de muzeu, trebuie expusă!
- Dă-o dracu-ncoa, lasă-mă cu cioabele lu ăsta!
Da, era tare fain festivalul, dar nu e treaba noastră să-l reanimăm, noi eram doar gazdele. Promisiunea asta trebuie s-o facă Consiliul Județean, altfel nu mai promiteți degeaba.
3. Reabilitarea căminelor culturale e foarte interesantă, mai ales că stau nefolosite. Niște proiecte care le-ar înviora, nu aveți? Nu doar la dans mă refer.
4. Transportul gratuit al elevilor pică, este asigurat deja, avem un purcoi de microbuze.
5. Uite ceva interesant la ALDE, asta îmi place: promovarea tradițiilor și potențialului localității, zilele orașului, plaiuri nehoiene... Da, e perfect, doar la tradiții stăm mai nasol, că blidarii și cojocarii s-au mai rărit spre deloc. Zilele Orașului le-am amânat pentru că anul ăsta nu e gata stadionul și alt loc care să maseze atâta lume nu găsim. Dar ideea m-a agățat. Altceva mă enervează. Dacă nu ieșiți primari, de ce renunțați la proiecte? Promovați-le și din poziția de consilier, nu vă oprește nimeni!
6. Toți facem parcuri, dar nimeni nu întărește un pic vigilența pazei pe timp de noapte. În căsuțele alea din spatele discotecilor, nu știți ce găsesc bieții copii, dimineața! Plus aparate de joacă stricate. Ne trebuie niște patrule de noapte.
7. Problema apei și canalizării s-a cam rezolvat, a fost ditamai reabilitarea, deci, numa bine hai să ne desprindem de Compania de apă, da? Bun, dar trebuie să susținem niște costuri, adică toate costurile: materiale, echipamente, întreținere... Ați făcut o antecalculație? Faceți-o! Vă dă cu virgulă, sigur.
8. Nu mai zic de Casa de cultură... Gaudi a fost trist cu culele lui, pe lângă ce promit candidații.
Vă cam suprapuneți în proiecte, trebuie să vă departajăm, așa că prima probă va fi de artă culinară. Da, Iadul bucătarilor, gen.
Vă rog să pregătiți tingirile!
Echipa PSD se numește ”Răzătorile roșii”.
Echipa PNL se numește ”Strecurătorile galbene”.
Echipa ALDE se numește ”Polonicele albastre”.
Aveți de pregătit un tort pan-electoral.
Sar ”Răzătoile roșii” cu gura.:
- Îl îmbrăcăm cu jeleu de vișine!!!
- Nu, nu e voie în culori electorale proprii
- Atunci căpșuni.
- E tot electoral.
- Frișcă?
- E electoral.
- Ok, marțipan. De cacao nu-l facem nici morți, ați vrea voi!
”Strecurătorile galbene” întreabă:
- În cât timp trebuie să fie gata?
- În două ore.
- A, nu avem timp, noi trebuie să urmărim întâi cu atenție rețeta, apoi îi întrebăm pe copreședinți...!
”Polonicele albastre” se foiesc, neliniștite:
- Cu ce facem blatul?
- Fără blat.
- Fără blat??? Nu e posibil.
- Ba e.
- Nu putem cumpăra unul gata făcut?
A pornit cronometrul...

duminică, 22 mai 2016

Ace, brice și politice, lame și chiloți de dame


          Hai, săptămâna pe repede-nainte, c-a fost densă, decât că nu neapărat prolifică pentru evenimentul în jurul căruia ne tot rotim toți, precum curcanul pe balegă!
          A fost luni, s-au adunat de pe jos florile sărite din piept la nunta PSD, care avusese loc duminică.
          A fost marți, s-a mai dus lumea prin sate, s-a mai făcut gălăgie cu afișele, că de ce se lipesc fără acord, s-au comentat la canapelele din centru, programele întocmite cu grijă de candidați. Apropo, le-am citit pe toate, unele-s interesante, unele se suprapun, unele-s curajoase, unele-s aberante și altele.... Giiz! sunt megalomane!
         Cea mai tare promisiune mi se pare aia în care un candidat le promite tutanilor (da, li se adresează strict, dar strict idioților) că  va reîntregi suprafața de pădure care li se cuvine moșnenilor. Mișto ticluită, minciuna, în primul rând nu specifică despre care obște de moșneni buzoieni e vorba, că tot el a avut grijă să o fărâmițeze și să o cloneze-n trei. Pot să bănuiesc c-ar fi vorba de aia a lu Posea, spartă din interior, și mai precis de aripa de disidenți conduși de doi cetățeni aprigi, ca coborâți din pictura lui Octav Băncilă. Doar ăia să se ude de serotonină pe frunte, bucuroși că cineva care candidează la primărie le va da toate pădurile înapoi. Dealtfel, celelalte obști au organizare beton, doar tot el a avut grijă de asta, să nu se agațe nimeni de ei.  Pare-mi-se că i-au dat și flit între timp.
           Mă, sunteți sănătoși la cap, sau nu puteți evolua decât la categoria ”mintea mea creieri nu are”? Cine să vă dea pădurile, DACĂ-S DATE DEJA? După 11 ani de procese, P**A PĂDURI, BĂIEȚI! Sunt la Ceteraș, la Niculae, la tata lu mama lu Maria Tănase, la Jvarțănpișăn, la Șlaihofăn, la morții mă-sii. Ce păduri să vă dea, mă, dacă a fost 7 ANI de la aparitia legii, președinte de comisie de fond funciar și le-a dat altora, care n-au fost moșneni nici în vis? Stai bre, nea Liță, liniștit, că nu trăgeam pământ de pe matale, nu te mai răsuci, că te făcuse boier și-apoi ai apucat să guști și matale din aroganța aia dulce, de a-ți trăda creatorul! Deci, cum să vi le dea, pocnește din bici, se dă de 3 ori peste cap și gata? Proști mai sunt unii, și drama e că ăia au drept de vot!
           Săptămâna asta comentăm programele pe larg, acum avem altă treabă.
...
          A fost lansare la ALDE. Opaaa, parcă zisesem că nu pomenesc de dumnealor, că s-a supărat domnul președinte pe mine. Uite că ne-am lămurit vineri, nu el s-a supărat, ci locotenenții dumnealui. Aici aveți o problemă toți candidații, vedeți dumneavoastră, cei care vă sunt aproape (din prea diferite motive), simt nevoia să vină cu păreri personale, care se pun câteodată de-a curmezișul planurilor dumneavoastră. Invitată la prezentarea candidaților, mă gătesc și mă duc. Multe, foarte multe de spus. Supără-se orșcine, le spunem.
          Oamenii au muncit la organizare, la aranjarea sălii (o recomandare: niciodată, dar niciodată să nu mai puneți fețe de masă la ședințe și întruniri de genul acesta; cu atât mai puțin din atlaz sau serj).
         De la ora 14: 30 la 15:45, când a început ploaia, oamenii au stat afară. Invitatul special s-a lăsat așteptat două ore. Nu se face așa ceva, indiferent la ce nivel te afli. Vii aici să ceri voturi, vii la timp. În sală ne-am așezat regulamentar: membrii și susținătorii mai în față, iar noi, presa, paparazzi, sifonarii și spionii celorlalte partide, în gratenele din  spate. Cei care aveau telefoanele și reportofoanele pe înregistrare, n-aveau nici un stres că vin ăia de la SPP cu bruiantele prin sală. Fiindcă ne foiam și mai făceam aroganțe, a venit și-n fața noastră un domn bine, cu sacou reiat, dar nu i-a bâzâit deloc deflow-ul, semn că mai avem și noi la Nehoiu aparate performante.
           Maestrul de ceremonii s-a descurcat destul de bine, cu două observații, totuși:
          1. Când aveți de prezentat persoane care activează în mai multe domenii ale vieții sociale și politice, începeți cu funcția de demnitate în stat. Numele complet, funcțiile în ordinea descrescătoare a importanței.
          2. Înainte de a intra invitatul în sală, rugați publicul să închidă telefoanele. Este incredibil cât de nesimțiți putem fi noi, publicul! Cât ne poate lipsi cultura spectacolului și a spațiului public! A trebuit să spună Tăriceanu la microfon că ne roagă să închidem telefoanele și după 10 minute încă mai sunau prin sală. Mi-a fost mie rușine de rușinea nesimțiților care rânjeau vinovat când le sunau zmarfoanele! Și mai vrem spectacole la Nehoiu!
          Dezamăgire și din partea domnului președinte Manea, candidat al ALDE. Mă așteptam ca în cuvântul domniei sale să amintească faptul că în prezent este consilier local și să ne facă un rezumat al activității pe acest mandat, gen: uitați, eu am fost prezent la 200 de ședințe, am avut 30 inițiative, dintre care 40 mi-au fost respinse (cu documente în faţă) .Cutare lucru e meritul meu, cutare lucru mi-a fost împiedicat, cutare lucru mi-a fost înlesnit. Asta voiam să aud, pentru că lumea trebuie să știe ce ați făcut în mandatul ăsta.
          Dar, nu, am auzit doar că imobilul Casa de cultură stă să pice la pământ din cauza fostei și... actualei adminstrații. Domnule, nu vă fie cu bănat, dar cine v-a făcut speechul a uitat că sunteți în actuala administrație! Și știți precis din ce cauză nu se repară. Sau nu ştiţi.
          Colac peste pupăză, domnul președinte al senatului face ochii roată prin sală și zice tot că e nasoală și nimănui nu-i pasă de ea. Fac bube pe scărița urechii, dacă mai aud că muriți de grija Casei de cultură.
         Omul are niște merite, pe mandatul lui de prim-ministru a trimis  bani p-aici pe la noi, dar era bine să vină cu niște extrase din arhivă, care să conțină toate obiectivele pe care le-a finanțat, cu ocazia căror ordonanțe de urgență, căci nu sunt puține, este adevărat. Și le numea coerent pe toate. Așa, le-a înghesuit în niște categorii generice. A fost emoținant momentul în care  nu a fost sigur că hănia aia cât Statuia Libertății, din fața Casei de cultură, e biserică sau catedrală.
          Nu pliante la ușă, nu obiective clare, în afară de igiena orașului și Casa de cultură. S-au încercat niște vociferări la auzul declarației că pe vremea lui a dublat pensiile, dar au fost acoperite şi,  în general, lumea a stat liniștită. A lipsit zvâcul, entuziasmul. A, și încă ceva: la primire, e musai să stea candidatul în fața ușii și să-i întâmpine pe oameni. E semn de mare respect. Iar dacă ați invitat autoritatea publică, din perspectiva vizitei unui demnitar de stat, nu îl întoarceți de la ușă, venea cu banderola de primar, nu cu steagul PSD. Și este administratorul acelui imbobil, răspunde de siguranța oaspetelui dumneavoastră. Aveți un minus, domnule Manea, căci l-ați invitat pe Milea ca să-l alungați apoi. În rest, aveți o campanie ok!
...
         Duminică. Piață. Eșarfe galbene. PNL.
        Au reținut treaba cu conștiința mulțimii care influențează conștiința individului. Ca de fiecare dată, sunt atenți la niște gesturi, vorbe, zâmbesc, sunt politicoși, conciși, direcți. Nu pierd timpul cu bălăceli. Am primit o eșarfă, nu are însemne electorale, nu vă mai agitați! Mi-a plăcut materialul și am rugat staful să-mi dea și mie una. Aici am apreciat de fapt gestul încadrat în conjunctura în care ne aflam. Cine a renunțat la ea și mi-a oferit-o, m-ar stropi în realitate cu benzină, dar, iată că totul se poate simula și disimula. Sau poate nu i-oi mai fi chiar așa de antipatică?! În fine, mi-a plăcut să am o amintire din campania asta, din toate am păstrat artefacte. Am tricou de la PSD, hanoracul cel meseriaș de la PD, tricou de la PNL 2012, șorț cu Lungu și Mocanu, șepcuță cu Băse, găleata lui Bâgiu... Păstrez afișe, pliante, materiale.
             Apreciez prezența soției candidatului Morărașu, care zâmbea și împărțea pliante tuturor, emoționată. Îmi plac femeile care își însoțesc bărbații în campanie. Chiar dacă politica nu e treaba lor, înțeleg că trebuie să fie lângă bărbații lor când au nevoie de sprijin. Bravo!
...
         Pe strada mea, dimineață, era un fluturaș de campanie mototolit lângă o pereche de ștrampi și o pereche de chiloți de damă; minimaliști. Cineva a avut pântecăraie de la vreo bere și nu s-a mai putut ține. Fluturașul i-a folosit...
...
        Am o pildă pentru final. Domnul Tăriceanu nu a amintit sau nu și-a amintit cine era primar atunci. Sunt ultima care ar considera că nu trebuie să i se facă vreo nedreptate respectivului fost primar, dar așa înțeleg din ce în ce mai bine mecanismele puterii. Profeția e asta:
        Ești pielea vacii, după ce nu mai ești!
        Pe cei din structurile centrale îi înteresează doar să scoată parlamentari din care să facă majoritate. Atât! Nu-i interesează cine iese primar.
        Am un sfat pentru cel care ieșiți primar: să nu vă intereseze cine  e la butoanele cu bani. Vă duceți frumos la ușa lui, scoateți căciula din cap și ziceți așa: bună ziua, eu sunt primar la Nehoiu și sunt sau nu sunt din tabăra matale, dar dacă vrei voturi la generale și la alelalte rânduri de alegeri, bagă niște bani pentru ce vreau eu să fac la mine-n sat, da? Că așa se fac voturile, dacă cetățeanul e mulțumit. Dacă nu e mulțumit, nu iei nici matale voturi de pe valea mea cea verde!

luni, 16 mai 2016

Corazón electorada


          Care n-ai fost ieri la prezentarea candidaților PSD, înseamnă că n-ai văzut ciocolată până-n '90, n-ai văzut filme cu Thalia după '90 și în toată viața n-ai văzut americani de-aproape.
          Frații mei, fratele mele, a fost lume multă, de ziceai că s-a mutat Brâul Maicii Domnului în Casa de cultură, pentru 2 ore.
         Nu puteam lipsi decât dacă primeam mandat de la procuror. De fapt, nu puteam sta nici măcar pe rândul doi, era musai să apar ca păduchele-n frunte, nu cumva să-mi scape vreo mișcare.
         Poa' sa se rupă cerul și pământu-n două, lansare ca asta nu s-a mai existat, neam! Cu intro crescendo, cu Pirații dinspre Caraibe, cu alea, cu alelalte...
         A fost emulație. Să fi fost vreo maximum doi care să nu se emuleze, că mai e și lume care n-are naturelul simțitor. În rest, prăpăd!
         La sfârșitul clipului de prezentare, în lista de consilieri județeni, coloana a treia, am avut o surpriză plăcută. Ia să vedem, o detectați? Da, domnul Banu.
         Doamnelor și domnilor, blues-ul domnișoarelor!
         Vă ridicați și invitați pe cine doriți. Dacă nu sunt pe placul dumneavoastră, aveți opțiuni destule, pe la alte baluri, de la domni cu smoking și ștaif, la sămânțari cu ”maieu” și șlapi.




        

marți, 10 mai 2016

Sloganigrama alegerilor locale


              Bună seara, vă spunem de la pupitrul Relații cu publicul, al ICCLSEPSS / Institutul Cât de Cât Local de Statistică Electorală, Politică și Strategii cu de-a Sila!
              Suntem în măsură să vă comunicăm sloganurile pe care candidații le vor folosi în cursul acestei săptămâni de campanie:
              Ionuț Milea va avea sloganul:
              Din mijlocul naosului, în mijlocul haosului!
             Constantin Morărașu va avea sloganul:
             Ai un vot? Aruncă-l în benă!
             Al treilea slogan disponibil:
             ”Răul nu se uită!”
             Ah, stați așa, că nu avem decât doi candidați în prelucrare, mă scuzați, ăsta e pentru altă localitate!

luni, 9 mai 2016

Zece reguli de aur pentru un succes răzbucnitor


sau Decalogul Învingătorului

        Așa cum vă spuneam și singuri observați, trăim o campanie oareșcum eliptică de conținut. Dar, românul, pe lângă că s-a născut poet, la botez a primit și îndemânarea  în argumentarea absurdului, așa că ne descurcăm cu ce avem.
        Alegerile locale din 2012 ar trebui să reprezinte materie de examen pentru toate disciplinele la nivel superior, de la folclor autentic, filosofie, magie neagră, fisiune nucleară și pân la Paradoxul lui Russel.
        N-a existat ceva mai încărcat de real și fantastic, logic și absurd, toate la un loc. Pe însuși Kafka l-ar fi luat migrena galopantă. De ce?
        În primul rând pentru că NIMENI nu a crezut cu adevărat în victoria lui Lungu. Hai s-o lăsăm jos, că măcăne, cei care pretindem că am stat cu succesu-n glandă cât a durat campania! Când a anunțat candidatura, Lungu avea șanse cam câte aș avea eu la olimpiada de limbă coreeană, dacă m-aș înscrie mâine. Încet-încet, s-a conturat o falie care devenea din ce în ce mai consistentă, dar niciodată atât de consistentă, încât să garanteze victoria. A avut o echipă în care munceau de rupeau doar vreo 3 inși, în rest, mirosea frumos a mentă în aer... Culmea e că ăia trei erau contestați, sabotați, marginalizați, exact ca-n toate domeniile; exact ca-n viață. Ăia au muncit să tragă o mulțime jumate inertă, dar care mulțime, vă amintiți, la un moment dat a umplut asfaltul, ca un dragon roșu, de la trecerea de pietoni din fața farmaciei și pân la locuința Nogy, în piață. Ăla a fost momentul în care nehoienii au prins curaj, au simțit că se poate. Mulțimea face și desface totul pe lumea asta, de la Gustave le Bon citire. În interiorul mulțimii, totul devine gregar și soarta e decisă.
        De la ultima duminică de dinaintea alegerilor, totul a început să se desfacă, bucăți-bucăți, și să se refacă o altă structură. Ca-n cântecelul ăla cvasi-sinistru din copilăria noastră: ”Podul de piatră...”. 
        Despre asta e vorba, influența conștiinței mulțimii asupra conștiinței individului. Nu a fost vorba nici de drumul lui Mocanu, nici de vânzarea-cumpărarea de membri, nici de ulei și zahăr. A fost efectul mulțimii. Un monobloc care a strivit.
        Desigur, ne amintim diferența de aproximativ 300 voturi dintre învingător și învins, dar, raportate la forțele de care cei doi candidați au dispus, cele 300 voturi au părut 3000, și, cu cât ar fi fost diferența mai mică, cu atât ar fi fost victoria mai răsunătoare. O invers-proporționalitate de ordin psihologic.
        Ei, bine, această mică diferență a avut proprietăți uterine, ca să zic așa, adică și-a mărit volumul de zeci de ori, în chiar noaptea alegerilor. La miezul nopții, când toți cei din tabăra câștigătoului ne adunam pe esplanada din fața hanului, n-am avut loc la pupăciuni și felicitări, de cine credeți? Exact, de suținătorii celui învins. L-au pupat pe Lungu, de l-au albit, toți susținătorii celuilalt.
Stăteam într-n colț cu un prieten și constatam, scârbită, cât durează demnitatea unora. De la biroul învinsului, unde stătuseră pregătiți să îl felicite, și până la tabăra învingătorului. Doar trecuseră strada. Ăla a fost momentul în care mi-am promis să nu mai exult vreodată la succesul cuiva. Tot din acel moment, hormonul ăla atât de dulce, specific puterii, a început să secrete. Nimeni nu scapă. Nu există luciditate în puterosferă. Puterea e ceva fermecător,  ca și cântecul sirenelor.
        Așadar, după 3 ore de la închiderea urnelor, Lungu câștigase cu aprox. 200%.
        ...
        Iată regulile elementare, pe care trebuie să le îndepliniți ca să căștigați cu acest procent absolut miraculos, care vindecă orice orgoliu, mai ceva ca ierburile din Tibet:
           1. Aveți încredere orbească în cei din echipa voastră, care-și fac de lucru de câte ori trebuie să mergeți în campanie prin sate și cartiere și explică absența cu diverse motive. Ați observat că nu sunteți chiar toți, da? Ei, bine, ăia o ard la două capete, e veche și deja patentată manevra.
           2. Bazați-vă pe cei care pretind că e mai bine să fie în eșalonul doi, să vină din urmă, chipurile. Vax albina, crema puca! Care nu e cu voi, e cu altul.
           3. Promiteți tuturor că distrugeți, dați afară oamenii, refaceți schema administrativă, veniți voi cu forțe noi și cărnuri proaspete! Chestia asta e periculoasă, oamenii rețin intențiile negative și le ridică la scara tuturor acțiunilor voastre.
           4. Pompați ajutoare considerabile la câte o familie numeroasă, care v-ar aduce voturi în principiu. În realitate, toți vecinii, de invidie, vor merge pe celălalt candidat. Ca să fie treaba mai bine făcută, tocmai familia ajutată va vota cu celălalt. Aici am avut studiu de caz la mine pe stradă. Un candidat îi oferea lemne unei vecine, iar ea stătea cu ceșcuțele de cafea din vitrină, pline cu pozele celuilalt. Așa e-n dragoste și-n război.
           5. Recrutați mebri plecați recent din alt partid, dacă se poate traseiști de carieră. Sunt prețioși cei care pretind că dețin secrete și informații de la celălalt candidat. Cu ei, veți merge la sigur. De râpă.
           6. Săpați-vă groapa, unul, altuia, în interiorul partidului. E cea mai veche metodă de a aduce voturi. Celuilalt.
           7. Privații. Ah, investitorii privați, cei pe care credeți că-i intimidați și-i lăsați să înțeleagă că nu le va fi bine după ce veți ajunge primar, sau cei cărora le promiteți că vor fi tatalor în domeniu, vor deține monopol... Ăștia au o ligă a lor, neoficială dar simțibilă, le place să se știe că zona privată e a lor, nu a voastră. Și au dreptate.
           8. Mai există o ligă, ceva mai strânsă decât cea a investitorilor privați. Dac-ați zis de ei nasoale cu #ucigăltoaca, v-ați ras! Nu vă jucați cu influența lor, fiindcă ei nu concentrează mulțimi adunate cu arcanul sau din obligație, la ei nu merge lumea adunată cu tabelul nominal ca la căminul cultural, așa că, faceți-vă cruce, scuipați-vă-n sân...
           9. Cumpărați zvonuri și informații despre celălalt candidat, vedeți că sunt unii veșnic dispuși ca pentru 50 lei să vă spună și cîte straturi are hârtia igienică pe care o folosește. Dacă negustorul e din primărie, e mai bine! Dacă are și ștate vechi în tipul ăsta de negustorie, e perfect! Mergeți la sigur, sunteți mai aproape de câștig cu câțiva pași. Și cu niște bani aruncați pe vrăjeli.
           Ajung nouă reguli. Ultima e opțională, voi veți ști ce să faceți cu ea.

           10. Aveți familii? Ieșiți cu ele de-a dreapta și de-a stânga, nu sunteți doar niște pătrățele roșii sau galbene pictate cu un logo sau însemn electoral, sunteți oameni cuprinși pe de-a-ntregul în comunitate! Arătați-vă lumii așa cum sunteți!

          Mâine vă repartizez sloganurile, azi e suficient.