uşa de la intrare

duminică, 1 octombrie 2017

Omul e 70% apă și restul amintiri

”This is my song”- Charlie Chaplin (James Last Band).

 O piesă care împlinește 50 ani și o suită de actori care n-au fost chiar cei mai buni, dar, cu siguranță, cei mai expresivi, devenind memorabili și monumentali.








marți, 12 septembrie 2017

Bucolic și patriarhal. Autumnal.


Le-am dat nume șoimilor care-mi arată zilnic că-n viață, totul e cerc-cerc-cerc... Și cer.
El e Horus și ea e Ravenclaw. Previzibil. Cei 3 pui sunt gata s-o ușchească, dar o vor face prin noiembrie, când se vor ascunde-n cutele stâncilor. Acum își fac vacanța prin teii de pe Fluieraș.
Îi recunosc după desenul aripilor, după mărime și zbor. Ea e mai mare, mai lată-n coadă și zboară mai nervos. El e suplu și sigur pe el, știe că domină toată zona. Oarecum, mă-nvață și că nu trebuie să simți pământul sub picioare, ca să fii sigur că domini o situație.
Șoimii ăștia m-au învățat multe. Am vrut să-i fotografiez și n-au stat, nu am dibăcie în mânuirea aparatului, astfel încât să-i surprind plutind ca-n videoclipuri. Vorbesc cu ei, le spun câte-n lume și-n stele, sunt sigură că mă văd în grădină, doar au ochi de șoim, na!
...
Ceva mai jos decât ei dar mai sus decât mine, Cartoafa interpretează viața din perspectiva altui cerc. Fundul unei cești de cafea. O aud prin geamul deschis:
- Fetiță, reușita ta e la drum lung, deschis, peste ape! Un domn înalt cu părul dat într-o parte, te ajută.
(La dracu, asta o arde cu Trump!)
Tanti Cartoafa merge pe tehnica ei, nu se poate adapta tehnologiei sau astrologiei, e pe tradițional, dar uite că mai funcționează!
...
Într-o răgălie de iarbă uscată, își tot potrivește scripca, un greier bătrân. Și nădejdea lui e tot în ceea ce știe el să facă.
...
Fălfâie perdeaua de la sufragerie și-mi vine în minte scena de final din ”Iarba verde de acasă”. Mi se face frică,las treaba din grădină și mă duc în casă. Pe o farfurie ciobită, 3 scovergi rotunde. Îmi amintesc explicația pâinii rotunde, auzită la emisiunea Universul Credinței și nu mă-ndur să rup din ele.
Desfac un borcan de compot de prune, l-am făcut ieri și aș vrea să verific gustul și consistența fructelor.
Sună telefonul. O veste proastă pentru mine.
Sună a doua oară. O colegă plânge, dosarul ei de credit bancar a ajuns la executor judecătoresc. O ajut cu o soluție de moment, o liniștesc că nu-i ia nimeni casa.
Sună telefonul a treia oară. Mai am o nepoțică, de la alt nepot.
Reușesc să gust din borcanul de compot. N-are zahăr, am uitat să pun. Dintr-o dată, prin gura borcanului văd viața, așa cum e ea: un pic colorată, un pic aromată, cam acrișoară, nu ține de foame dar merge când ți-e sete și, cel mai important, e râvna mea în el, e cel mai bun din lume!
Miroase a struguri striviți, vin păsările și fură boabele coapte, soarele trece leneș peste muchia muntelui și-o drujbă se-ntărâtă pe niște bușteni de fag, la poarta unui vecin.
Vânzătorul de mături a adormit sub nuc, visând probabil la o mâncare caldă și un pat moale.
Apare șoimul, desenând cercuri largi pe cer. Desenează libertatea absolută.

marți, 18 aprilie 2017

Să fii român, dar s-o știm și noi!


          În legătură cu evenimentul care va alea loc în ziua de 23 Aprilie, la Catedrala Sfântul Gheorghe din orașul Nehoiu, susținut de Dan Puric și intitulat ”Să fii român!”, se cuvine să fac anumite precizări care fixează această manifestare în dimensiunile adecvate din punct de vedere organizatoric:
          1. Primăria și Consiliul local NU sunt organizatorii acestui eveniment.
În conformitate cu Legea Administrației publice locale și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare, cele două instituții au obligația de a organiza activități de interes public în domenii precum: arta şi cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului, sănătatea, asistenţa socială, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar şi/sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială, fără discriminare pe temei de: rasă, naționalitate, etnie, limbă ,religie, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA sau alte temeiuri.
Prioritatea interesului public și asigurarea egalității de tratament a cetățenilor sunt principii fundamentale pe care autoritățile locale nu le pot încălca, astfel că un eveniment având locul de desfășurare circumscris unui anumit cult religios nu poate fi organizat de Primărie și/sau Consiliu local. Autoritatea poate colabora cu organizatorul, în cazul de față Catedrala Sfântul Gheorghe, poate susține acțiunea cu suport tehnic, logistic, dar nu este organizator.
          2. În situația în care Primăria și Consiliul local sunt organizatori de evenimente culturale și lansări de carte, cele două structuri din subordinea acestora, acreditate să organizeze astfel de manifestări, sunt Casa de cultură și Biblioteca publică. (ca servicii de specialitate cu o oarecare experiență, nu ne sunt luate în seamă întotdeauna anumite precizări și detalii, autoritatea mai face și compromisuri, în speranța obținerii unui beneficiu de imagine, uneori la limita legii, alteori încălcând-o, dar de aceea se numește autoritate, să mai  ignore din părerile și recomandările specialiștilor).

          De asemenea, fiind organizator, autoritatea locală este totodată și suveran, amfitrion, astfel că ea ocupă primul loc pe afișul de prezentare. Dacă este doar colaborator sau partener, poate ocupa poziții care marchează importanța mai mică. 
          Astfel că, raportându-mă la evenimentul mai sus amintit, realitatea se prezintă astfel: este un eveniment pe care Dan Puric a ales să-l desfășoare în catedrală, la invitația preotului paroh Bogdan Furtună, care se ocupă impecabil de organizare, formând o echipă perfect sincronă cu doamna preoteasă, prof. Mirela Furtună - o gazdă formidabilă, indiferent de natura evenimentului pe care și-l preia în sarcină.
          Am ținut neapărat să fac aceste precizări, chiar dacă nu am mandat de purtător de cuvânt al Primăriei sau Consiliului local. Port siguranța și responsabilitatea celor spuse, am mândria reușitei în experiențe de organizare a manifestărilor culturale, timp de 27 ani, am avut îndrumător de excelență în materia lansărilor de carte, pe distinsul bibliolog și bibliotecar Alex Oproescu, și n-aș fi îngăduit niciodată, indiferent de consecințe, să aibă loc la Nehoiu, în organizarea autorității locale, o lansare de carte în care eu să nu fiu implicată. 
        Ca o paranteză, amintiți-vă lansarea celor două cărți ale concitadinului Adrian Voicu, organizată de primărie. A fost inițiată fără știrea mea, mi-a fost interzisă organizarea, iar când am aflat, am dat jos afișele care conțineau fel de fel de organizatori, dar nu și biblioteca, am mers glonț la locuința autorului și i-am comunicat scurt (vă poate confirma): din acest moment, eu sunt organizatorul evenimentului! Deși mi s-a opus rezistență uriașă din partea autorităților, lucrurile s-au desfășurat așa cum trebuia, adică preluând eu desfășurătorul care ajunsese pe la o doamnă consilier. A fost un succes, atât pentru mine cât și pentru primărie, chiar dacă nu a existat comunicare între mine și autorități.
          În acest caz, nu este cu supărare că Dan Puric nu a dorit ca evenimentul să fie organizat de autoritatea locală, așa cum s-a întâmplat în alte orașe. Promovând un produs cultural dar și comercial totodată, are libertatea de a alege. Eu consider că nici nu este o lansare propriu zisă, fiind vorba de o carte apărută cu destul de mult timp în urmă, iar managementul unei lansări de carte presupune prezența criticilor, a editorului, a unei echipe care a lansat produsul. Poate fi numit turneu de promovare având în obiectiv comercializarea cărții, dar nu lansare. Ca un tichet de încredere pentru viitor, dacă Marin Sorescu a avut curaj să prefere Biblioteca Nehoiu de două ori, ar putea s-o-ncerce și Dan Puric, mai ales că pe noi nu trebuie să ne plătească pentru asta.
          Așadar,  evenimentul programat este o conferință în ”metru” Dan Puric, adică solicită anumite condiții de solemnitate și acustică speciale, care în acest moment nu pot fi îndeplinite de nici un imobil cu destinație publică din orașul nostru. 
          Catedrala este singurul loc în care se poate susține o astfel de manifestare, prin bunăvoința preotului paroh care a preluat acțiuni pe care primăria nu a putut să le desfășoare din lipsa spațiului, cunoscută fiind situația dramatică prin care trece Casa de cultură, al cărei proiect de reabilitare a fost întârziat nepermis de mult.
          Prezența lui Dan Puric printre nehoieni este aplaudabilă, vă recomand să mergeți să-l întâlniți, vor fi două ore de limpezire a sufletului, dar vă rog să-mi înțelegeți mândria profesională, vecină cu trufia, care m-a îndemnat să fac precizările cu privire la organizare (pe care eu aș fi configurat-o altfel, facebook ar fi fost ultima cale de promovare; chestie de țintă, impact, feed back).
          Dealtfel, afișul original al evenimentului nu conține date referitoare la organizatori, ele fiind inserate, din politețe față de autorități, în promovarea locală. O scăpare de netrecut cu vederea a producătorului a fost să precizeze că intrarea este liberă. Vorbind de catedrala orașului, nici nu există alternativă.
          Așadar, un rezumat pentru cârcotași, nu m-a lăsat nimeni pe dinafara organizării, și asta din simplul motiv că Primăria și Consiliul local nu sunt organizatori.
          Dacă există o nuanță de frustrare pe care o sesizați la mine, ea este provocată doar de faptul că anul trecut, când distinsul maestru a fost învestit cu titlul Cetățean de onoare al orașului, eu și colegul meu de la Casa de cultură ne-am ocupat de toată documentația, materialele si placheta orașului și n-am primit măcar un exemplar din cartea cea vestită, pentru bibliotecă. S-au vândut toate. PR-ul e prea destoinic. (”...aur e prea mult în verighete”).
Între timp, pe raftul de onoare al bibliotecii, continuă să stea, aranjate cu mândrie, toate celelalte cărți ale maestrului.


luni, 12 septembrie 2016

Genunchi obosiți de-atâta zbor...

De pe-o creastă a Creației, Dumnezeu privește  abisal și cugetă. Dispune de toată materia care l-a consacrat și totuși nu-și deslușește nici măcar temporal un gând care-l tot macină: 
- Unde-am greșit eu cu Omul? Nu poate fi doar mușcătura cunoașterii...
Dintr-o rână a Evoluției, într-o nișă rece, maimuța încă-și mai face planuri.
Dinozaurul, bulgăre resemnat în trupul pământului, oftează:
- Doamne, numai tu știi dacă așa a fost corect! 
...
Suntem niște carcase. Mărunte, chitinoase, ciobite de-atâtea izbituri.
Ne-am descotorosit de spirit, în clipa în care am ales să ne bulucim cu turma pe porți strâmte și întredeschise, fără să observăm că, de fapt, gardurile lipsesc. Ne-am dezumanizat urmând modele hidoase, peticindu-ne-n grabă sufletele, oblojindu-ne rănile cu durerea altora.
Demnitatea a devenit un furou ”tutu” care ne-nfățișează lumii cu vraiștea goală. Dacă vrem să ne-o acoperim, plătim un preț; niciodată rezonabil, direcționându-ne către următoarea tranzacție. Un automatism convenabil care-i întărește siguranța și-i sporește confortul, întotdeauna, altuia.
Ne sfâșiem între noi, fără o cauză legitimă sau măcar personală. Netezim încontinuu calea altora, găim soluții pentru alții, iar dacă reușim, avem senzația că zburăm. Ne privim tălpile-nsângerate de-atâta zbor, le ștergem pe fugă cu aripile pe care nu le-am folosit niciodată și continuăm să ne izbim unii de alții. Ici, colo, câte-un înger pieziș, martor inoportun și neputincios al luptei noastre.
Ne recunoaștem după arme, nu după nume. Când unul dintre noi cade, ne dă târcoale un sentiment imemorial, parcă-l știm de undeva, parcă l-am trăit cândva... Scotocim în carcasa pe care o ducem cu noi, nu aflăm.
Și-atunci ne petrecem unii pe alții, punându-i țâfnosului Charon un ban în palma-i bătătorită, apoi ne întoarcem să-ntocmim rostul altora, rătăcind în sus și-n jos pe Acheron, până când ni se frâng definitiv genunchii de-atâta zbor.
Și spiritul rătăcește departe de noi, într-o metaforă sublimă a morții sau într-o alegorie rece a unui rit de trecere. Ne mângâie de departe, de-acolo de unde l-am alungat.
...
Să-i fie-n cale, sufletului tău, toate vămile deschise, Dane!




marți, 7 iunie 2016

Mai lungă'm'pare...

 ...calea.     
 Dacă v-așteptați la replici din filme cu Agentul 007 sau comisarul Moldovan, înseamnă că degeaba am ocupat spațiul p-aici, atâția ani. Se zice ”un fleac, i-am ciuruit!”, doar dacă ai stat la vestiare și ai spart semințe.
        A fost greu pentru toți, dar am răzbit. Din punctul meu de vedere, din perspectiva locului pe care l-am ocupat în echipa asta, o să vă povestesc câte ceva, spre luare aminte pentru viitor, căci nu se știe zilele omului câte sunt la număr, plus că, în special voi, tinerii, trebuie să știți că nu este suficientă doar implicarea. În toate, organizarea e totul.
          În primul și-n primul rând, în orice tip de acțiune purcedeți, stabiliți-vă foarte clar obiectivul final. Scrieți-l pe un carton, dacă se poate. El nu trebuie să conțină particula NU. Ar fi destinat eșecului, din start. Nu vă propuneți să NU îl lăsați pe X să ajungă unde vrea, pentru că întotdeauna el va găsi mai multe culoare decât puteți voi să-i blocați. Nu vă concentrați pe fraierul de Sisif, care se încăpățâna să împingă bolovanul în rampă, deși fluierau la el toate forțele G,N, F și Ff, să se dea dracului la o parte.  Încercați cu Perseu, primise el niște sandale fermecate...
          După ce v-ați fixat obiectivul, treceți în revistă logistica. Fie vorba-ntre noi, mă așteptam la cei cărora le este familiar acest  termen, să fie mai atenți. Da, filmul ”300”  a fost mișto, dar eroul de la Termopile n-a apucat să pupe fata la final și nici să se-mbete muci cu soldații, așa că nu-l mai luați ca model.
           Dacă trebuie să convingeți o masă mare de oameni pentru a vă atinge obiectivul, lăsați bășinile de lider, vă trebuie ECHIPĂ; una în care fiecare are atribuțiuni stricte și nu invadează aria de răspundere a celuilalt. Dealtfel, toată echipa trebuie să înțeleagă care este obiectivul. Nu există interese, emoții și patimi personale în chestii de grup. Să fiți voi sănătoși de câte ori mi-am mușcat limba și de câte ori a trebuit să repet, chiar și cu voce tare: ”nu riposta, nu riposta, nu riposta!”
            Cea mai puternică strategie este ”așteaptă să vezi cine lovește primul”. Este momentul în care afli calitatea muniției adversarului. Nu poți ști care e cantitatea, dar știi că atacul nu va trece de o anumită intensitate.
            Ia, hai să ne mutăm de la hartă, în teren!
           Candidatul nu-și mai aparține, timp de aproximativ două luni. Nici familiei nu-i mai aparține.
           Cineva se ocupă de imagine și comunicare. În tot ceea face și transmite, candidatul  este consiliat de o singură persoană, care nu e nici mama, nici nevasta, nici soacra, nici prietenul cel mai bun. Nici șeful de partid. Nu, nu e recomandat să-și poarte singur de grijă, așa cum nu se cheamă că e handicapat dacă întreabă cum să-și țină haina și ce să spună. Oricât vi s-ar părea de bizar, omul rece și obiectiv trebuie să stea în spatele lui. Din fiecare discurs, obții feed-back, astfel încât următoarele declarații sunt în funcție de efectul obținut la cele precedente. Dac-ai dat-o de gard cu vreo gogoașă, o retragi imediat din program. Nu mai e cazul să zic unde-ați gafat unii, puternic rău de tot! Uluirea mea a venit tocmai din zona aia în care credeam că s-au făcut niște  doctorate în managementul informației, ori baremi niște școli de vară.
           Câțiva se ocupă de recepționarea și distribuirea informației, fiecare pe câte o axă de comunicare: verbală sau scrisă; directă sau cu impact progresiv. În afară de Milea, ați fost varză pe axa online! Varză! Unii v-ați pregătit blogurile și conturile de facebook, de luni de zile. Fix pix! V-a fost frică de pagini oficiale, deși acolo era impactul gros. Tușești o dată și te aud 4500-5000 utilizatori. Nu contează că-ți dau like sau nu, ideea e că mesajul a ajuns, a fost citit. Ăla e impactul, nu rânjetul sardonic al vreunui măscărici care s-a chinuit toată noaptea să anagrameze numele unui DJ celebru, ca să-i iasă un nick name. Căcat cu mac, băieți! Mesajul trebuie să aibă substanță, nu caricaturi în Corel și Fotoshop, ca să se lipească de cortexul alegătorului. Nu mai zic de alegerea nefericită a particulei ”plebea”. Nu știți ce e plebea? E pătura cea mai neînsemnată de cetățeni lipsiți de drepturi civile, politice și electorale, deci...?! Lumea nu halește anonimi, ăia produc emoții de moment, nu ajung mesajele lor prea dparte.
            Cred că nu vă așteptați să comentez prestația drezinei de pe linia 20. Acolo nu e nimic de comentat, au avut dreptate aproape deplină, cu o singură mică excepție, de ordin sintactic flexionar. Avertizarea ”trenul ăsta izbește” a fost construită pe diateza activă, dar realitatea i-a dăruit una reflexivă: ”trenul ăsta SE izbește!
           Nu-s deloc arogantă. Cu trenul ăsta, eu și alți vreo zece inși avem niște socoteli care abia de-acum încep să se așeze unele sub altele. Timpul nu e deloc inamicul meu.
           Referitor la conținutul mesajelor electorale, la targetul vizat și la efectele scontate, iarăși era nevoie de ceva delicatețe. Care sunteți oleac destupați la scufiță, n-ați mirosit că trepanații ăia nu au succes cu cyberbullying-ul? La ce dracu v-ați transformat în hateri amatori? Că nu puteți fi profesioniști, dacă aveți acțiuni de genul: Da cine sunteți dvs ca să vorbiți în numele primăriei? Da ce sărbătoriți duminică, dacă nu vă supărați? Da când mai scăpăm de ciuma roșie? Ei, bine, am atins o chestiune generală. Pe oameni să nu-i zgămâi la preferințe, cromatice sau de care-or fi ele. Ai dreptul să urăști ce vrei pe lumea asta, dar nu-ți striga ura la o tribună publică, fie ea facebook! Oamenii nu vor să audă că, dacă nu urăsc ceea ce urăști tu, sunt proști. Sunt mulți, bă, mereu sunt mai mulți decât voi, ăștia care urâți culori, și vă domină! Pe oameni îi doare-n cur de doctrină, de orientarea stânga-dreapta. Pe ei îi deranjează că le dați voi lecții. Și că-i faceți proști. De aia se înroșește harta cu fiecare rând de alegeri, pentru că prea-i îmbâcsiți voi cu talentele! Puteți urî roșul cât doriți, unora vă fuge roșul și din sânge, atât îl respingeți de tare, dar nu vă transformați în lideri contra, la noi nu prinde conceptul. Dezamăgirea vă va veni nu de la cei mulți și contra, ci de la ai voștri. Vă vor izola în curând, pentru că acțiunile voastre le strică lor planurile. Vă spun dintr-o experiență trecută, este foarte greu de îndurat marginalizarea. Să simți că ai potențial și să vezi că ești obstrucționat, e nasol. Lumea vrea soluții și rezolvări, nu bombardamente și instigări. Vă veți trezi că vorbiți singuri, dar experiența vă va face bine.
              Dincolo de acțiunea de propagandă om-la-om și campania media, care, deși sunt considerate artificiale, au o importanță pe măsura impactului, adică mare, pe Milea l-au ajutat trei situații, astfel încât nu era nevoie nici măcar să facă poze cu Caterpilarul:
                 1. Violența atacurilor îndreptate asupra lui și a colaboratorilor. După cum știți sau ar trebui să știți, poporul empatizează întotdeauna cu victima. Și nu mai e nevoie să vin cu tablouri plastice, gen vulturii și căprioara, leii și antilopa, etc. Victima e protejată de mulțime. Punct.
                 2. Du-du-du, tractorul ară, du-du-du, mașina cară, pentru el au vorbit rezultatele. Doi au scris proiecte, s-au muit apoi reciproc, iar al treilea întindea asfaltul ca magiunul pe  turtă, de colo-colo. L-ați lăsat singur, ce dracu să facă? Era treabă multă și s-a ținut de ea.
                 3. Joia neagră, de-acum tradițional fatidică în preajma alegerilor, când s-a forțat o poartă pe care nehoienii s-au temut că va intra iar răul.
                 Asta se numește omul potrivit la locul potrivit, în momentul potrivit.
                 La Milea n-a fost bălăceală ca să-nmoaie biscuiții, adică 35% din 30% prezenți.  La el a fost 65% din 67% prezenți, deci nu e emanat, e ales.
                ...
                Ce să vă mai spun, că imediat cum vedeau grămada de buletine de vot mai mare la Milea decât la ceilalți, unii începeau deja să zică prin secții: ce dracu mi-a trebuit mie să mă bag în cârd cu X?! Că alții au sosit cu flori încă din noaptea aia, ca ș acum 4 ani? Că alții au venit dimineață și au zis: bre, iartă-ne!?
                Pe mine asta mă doare, nu roșul sau galbenul sau albastrul din logo-uri de partid. Mă doare rău perversoșenia oamenilor. Stârvuri, carcase sociale cu muci de modele sociale.
                Le aștept să apară prin zonă și pe cea care veșnic pretinde că ”am avut o pânză pe ochi, nu știu ce-a fost cu mine, mi-a luat Dumnezeu mințile”,  și pe cea care va aduce un geamantan de hârtii incriminatoare pentru cea cu pânza pe ochi. Că n-o fi stat degeaba lângă ea doi ani. Să nu vă sperie cantitatea de ”un geamantan”. O temporar suspedată domniță dispune de întreaga arhivă a  serviciului pe care l-a condus, suptă din calculatorul instituției pe stickuri. Ea așa și-a demonstrat profesionalismul. Să m-anunțați dacă primește vreo ofertă de muncă, va fi o mare surpriză să aud că riscă cineva cu ea.
                Dincolo de descărcarea de fetid și violent din această campanie, dincolo de succesul meritat al lui Milea, care a avut o echipă docilă, organizată, pozitivă, a rămas dorința mea neîndeplinită, și anume competiția pe proiecte. Aș fi vrut să fie amplasate în fața noii primării 4 panouri mari, reprezentând harta Nehoiului, unde fiecare candidat să marcheze ceea ce dorește să realizeze. Nu pliante, ci reprezentare la panou direct. Un fel de concurs cu desene pe asfalt, Copiii lumii doresc pacea. La final le dezbăteam în public, fiecare creiona un scenariu cu resurse și costuri...
                Eh, o să mor idealistă!
                ...
               Milea nu a avut pregătită o petrecere, nu ne-a lăsat să organizăm nimic. Am improvizat pe loc ceva. Doar în geanta soției erau două candele mari, roșii, le-am văzut când a scos telefonul. Cred că știu unde s-a dus cu ele, când a aflat rezultatul. 
               Memorabil și foarte drag mie, rămâne finalul din Baltagul, cu tot cu pleonasmele-alea care dau ciclicitate tuturor acțiunilor:
                ”Și-apoi dup-aceea ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat”...

vineri, 3 iunie 2016

Du-te, Dică, du-te!

Băieți, nu vă mai las în bucătărie, în viața voastră! N-am văzut atâta imaginație nici la Putin. Rețetele ăluia sunt glume de tabăra Novodari, pe lângă ale voastre.
Primii au terminat tortul, cofetarii de la ”Răzătorile roșii”. Excelent aspect, gust delicios! Concurenții au fost anunțați dinainte că-și vor oferi reciproc spre degustare, propriile creații. Deci, cum spuneam, un morman de tort cu fondant de un verde fin, cum numa-n vitrinele de la Paris vezi. Ce nimereală, chiar de la Paris a fost adus ingredientul. ”Paris green”, pentru ochi strălucitori și papile răsfățate.

- Vai, spectaculos, cui îl oferiți?
- Nu-l oferim nimănui, îl lăsăm pe masă, bănuim cine vrea să-l fure și măcar să nu ne facem păcate!
...
Trecem mai departe, la masa ”Strecurătorilor galbene”
- Voi ce aveți pe platou?
Noi am recreat  aici Ice Age, topirea ghețarilor.
- Superb! Cu ce ați realizat ghețarii?
- Sodă caustică solzi.
- Mda, cui îl oferiți?
- Colegilor de alianță, în semn de recunoștință.
- Sub masă ce aveți?
- Un blat, dar nu e al nostru, l-au atuncat Polonicele albastre la noi în bucătărie!
Ajungem la masa ”Polonicelor albastre”
- Voi ce ați realizat?
- Noi nu realizăm, noi muncim. De mici am fost învățați cu munca, așa că am făcut curățenie după ăștia că au făcut dezastru în bucătărie, e o ruină, noroc că ne-a promis domnul Tăricean că repară el.
- Și, totuși, ce oferiți contracandidaților?
- Nimic, dar putem închiria salon pentru petrecerea de victorie sau pentru parastas, după caz. Cineva trebuie să se gândească și la asta, nu? Avem surprize pirotehnice cu efecte 4D, mortale!
Competiția s-a încheiat, rezultatele se anunță duminică seara.
Vă dorim succes!
...
Să schimbăm registrul.
Era în 2006, septembrie. Dinamo Kiev - Steaua București (1-4). Meci cu nervii praștie. Egalase Badea, se apropia pauza, zic să ies un pic afară. Când am ajuns în prag, am auzit un răcnet dublu, unul venea de la televizor, unul de la blocuri.
Cu episodul ăsta asta l-am asociat eu pe Milea, în contextul alegerilor.
Îndemnul are dublu sens. Unii l-au dorit dus, alții l-au scăpat spre poartă.
Du-te, Dică, du-te!!!

duminică, 29 mai 2016

Gogoși, minciunele, deserturi simple


Răsfoind programele conținând promisiunile pentru următorii patru ani, m-a animat așa o vivacitate, vecină cu coma vigilă.
1. Toată lumea face drumuri.
    Băeți, am o traistă cu maculatură de-asta glossy, colecționez promisiuni electorale din 1996. Lăsați-le naibii de drumuri, că le-a făcut deja pe jumate Croitorașul cel Viteaz, ăsta mic! Punctați-l unde n-a avut el viziune, că i-a mai scăpat și lui câte ceva, dar nu-l călcați pe șlapi! De exemplu, v-ați gândit vreunul să dublați ajutoarele sociale și să triplați numărul beneficiarilor? Vedeți că n-aveți orientare în spațiul social? Nu v-au inspirat cei care stau zilnic pe bănci în centru și comentează că nimic nu merge în țara asta fiindcă nu se muncește? Nu contează că  ei n-au avut patruj de secunde bifate pe cartea de muncă. Uite, de exemplu, în ziua în care ați trecut toți trei cu echipele (PSD, PNL ȘI ALDE), liderul spiritual al băncilor din fața casei de cultură  s-a făcut echer în fața dumneavoastră și v-a salutat pe toți cu: să trăiț, dom primar, știm ce votăm duminică! N-ar fi rău să-i luați în calcul și ca sfătuitori, ei se pricep la toate, de la încrucișat soiuri de mazăre și pân la vânturat praf cosmic.
2. Toată lumea promite Toamna Buzoiană.
Da, mișto spectacol, iar mi-aduc aminte cum înnebuniseră salcâmii primprejur, într-un an, când a venit Tudor Gheorghe. Sau când s-a matolit un nene care trebuia să aranjeze expoziția de costume populare și a adormit pe valiza cu fote și ii, de abia l-am putut muta ca să continuăm noi. O întreb pe doamna Ionela Prodan la un moment dat:
- Doamnă, care e fota potrivită iei ăsteia, că n-aș vrea să greșesc?
- Las-o dracu de fotă, fă-mi oleacă de loc aicea să mă văd bine la interviu, pune o strachină de-asta cu struguri!
Zic:
- Aoleo, aia e strachina lu domnu de la Plaiu Nucului, e de muzeu, trebuie expusă!
- Dă-o dracu-ncoa, lasă-mă cu cioabele lu ăsta!
Da, era tare fain festivalul, dar nu e treaba noastră să-l reanimăm, noi eram doar gazdele. Promisiunea asta trebuie s-o facă Consiliul Județean, altfel nu mai promiteți degeaba.
3. Reabilitarea căminelor culturale e foarte interesantă, mai ales că stau nefolosite. Niște proiecte care le-ar înviora, nu aveți? Nu doar la dans mă refer.
4. Transportul gratuit al elevilor pică, este asigurat deja, avem un purcoi de microbuze.
5. Uite ceva interesant la ALDE, asta îmi place: promovarea tradițiilor și potențialului localității, zilele orașului, plaiuri nehoiene... Da, e perfect, doar la tradiții stăm mai nasol, că blidarii și cojocarii s-au mai rărit spre deloc. Zilele Orașului le-am amânat pentru că anul ăsta nu e gata stadionul și alt loc care să maseze atâta lume nu găsim. Dar ideea m-a agățat. Altceva mă enervează. Dacă nu ieșiți primari, de ce renunțați la proiecte? Promovați-le și din poziția de consilier, nu vă oprește nimeni!
6. Toți facem parcuri, dar nimeni nu întărește un pic vigilența pazei pe timp de noapte. În căsuțele alea din spatele discotecilor, nu știți ce găsesc bieții copii, dimineața! Plus aparate de joacă stricate. Ne trebuie niște patrule de noapte.
7. Problema apei și canalizării s-a cam rezolvat, a fost ditamai reabilitarea, deci, numa bine hai să ne desprindem de Compania de apă, da? Bun, dar trebuie să susținem niște costuri, adică toate costurile: materiale, echipamente, întreținere... Ați făcut o antecalculație? Faceți-o! Vă dă cu virgulă, sigur.
8. Nu mai zic de Casa de cultură... Gaudi a fost trist cu culele lui, pe lângă ce promit candidații.
Vă cam suprapuneți în proiecte, trebuie să vă departajăm, așa că prima probă va fi de artă culinară. Da, Iadul bucătarilor, gen.
Vă rog să pregătiți tingirile!
Echipa PSD se numește ”Răzătorile roșii”.
Echipa PNL se numește ”Strecurătorile galbene”.
Echipa ALDE se numește ”Polonicele albastre”.
Aveți de pregătit un tort pan-electoral.
Sar ”Răzătoile roșii” cu gura.:
- Îl îmbrăcăm cu jeleu de vișine!!!
- Nu, nu e voie în culori electorale proprii
- Atunci căpșuni.
- E tot electoral.
- Frișcă?
- E electoral.
- Ok, marțipan. De cacao nu-l facem nici morți, ați vrea voi!
”Strecurătorile galbene” întreabă:
- În cât timp trebuie să fie gata?
- În două ore.
- A, nu avem timp, noi trebuie să urmărim întâi cu atenție rețeta, apoi îi întrebăm pe copreședinți...!
”Polonicele albastre” se foiesc, neliniștite:
- Cu ce facem blatul?
- Fără blat.
- Fără blat??? Nu e posibil.
- Ba e.
- Nu putem cumpăra unul gata făcut?
A pornit cronometrul...

duminică, 22 mai 2016

Ace, brice și politice, lame și chiloți de dame


          Hai, săptămâna pe repede-nainte, c-a fost densă, decât că nu neapărat prolifică pentru evenimentul în jurul căruia ne tot rotim toți, precum curcanul pe balegă!
          A fost luni, s-au adunat de pe jos florile sărite din piept la nunta PSD, care avusese loc duminică.
          A fost marți, s-a mai dus lumea prin sate, s-a mai făcut gălăgie cu afișele, că de ce se lipesc fără acord, s-au comentat la canapelele din centru, programele întocmite cu grijă de candidați. Apropo, le-am citit pe toate, unele-s interesante, unele se suprapun, unele-s curajoase, unele-s aberante și altele.... Giiz! sunt megalomane!
         Cea mai tare promisiune mi se pare aia în care un candidat le promite tutanilor (da, li se adresează strict, dar strict idioților) că  va reîntregi suprafața de pădure care li se cuvine moșnenilor. Mișto ticluită, minciuna, în primul rând nu specifică despre care obște de moșneni buzoieni e vorba, că tot el a avut grijă să o fărâmițeze și să o cloneze-n trei. Pot să bănuiesc c-ar fi vorba de aia a lu Posea, spartă din interior, și mai precis de aripa de disidenți conduși de doi cetățeni aprigi, ca coborâți din pictura lui Octav Băncilă. Doar ăia să se ude de serotonină pe frunte, bucuroși că cineva care candidează la primărie le va da toate pădurile înapoi. Dealtfel, celelalte obști au organizare beton, doar tot el a avut grijă de asta, să nu se agațe nimeni de ei.  Pare-mi-se că i-au dat și flit între timp.
           Mă, sunteți sănătoși la cap, sau nu puteți evolua decât la categoria ”mintea mea creieri nu are”? Cine să vă dea pădurile, DACĂ-S DATE DEJA? După 11 ani de procese, P**A PĂDURI, BĂIEȚI! Sunt la Ceteraș, la Niculae, la tata lu mama lu Maria Tănase, la Jvarțănpișăn, la Șlaihofăn, la morții mă-sii. Ce păduri să vă dea, mă, dacă a fost 7 ANI de la aparitia legii, președinte de comisie de fond funciar și le-a dat altora, care n-au fost moșneni nici în vis? Stai bre, nea Liță, liniștit, că nu trăgeam pământ de pe matale, nu te mai răsuci, că te făcuse boier și-apoi ai apucat să guști și matale din aroganța aia dulce, de a-ți trăda creatorul! Deci, cum să vi le dea, pocnește din bici, se dă de 3 ori peste cap și gata? Proști mai sunt unii, și drama e că ăia au drept de vot!
           Săptămâna asta comentăm programele pe larg, acum avem altă treabă.
...
          A fost lansare la ALDE. Opaaa, parcă zisesem că nu pomenesc de dumnealor, că s-a supărat domnul președinte pe mine. Uite că ne-am lămurit vineri, nu el s-a supărat, ci locotenenții dumnealui. Aici aveți o problemă toți candidații, vedeți dumneavoastră, cei care vă sunt aproape (din prea diferite motive), simt nevoia să vină cu păreri personale, care se pun câteodată de-a curmezișul planurilor dumneavoastră. Invitată la prezentarea candidaților, mă gătesc și mă duc. Multe, foarte multe de spus. Supără-se orșcine, le spunem.
          Oamenii au muncit la organizare, la aranjarea sălii (o recomandare: niciodată, dar niciodată să nu mai puneți fețe de masă la ședințe și întruniri de genul acesta; cu atât mai puțin din atlaz sau serj).
         De la ora 14: 30 la 15:45, când a început ploaia, oamenii au stat afară. Invitatul special s-a lăsat așteptat două ore. Nu se face așa ceva, indiferent la ce nivel te afli. Vii aici să ceri voturi, vii la timp. În sală ne-am așezat regulamentar: membrii și susținătorii mai în față, iar noi, presa, paparazzi, sifonarii și spionii celorlalte partide, în gratenele din  spate. Cei care aveau telefoanele și reportofoanele pe înregistrare, n-aveau nici un stres că vin ăia de la SPP cu bruiantele prin sală. Fiindcă ne foiam și mai făceam aroganțe, a venit și-n fața noastră un domn bine, cu sacou reiat, dar nu i-a bâzâit deloc deflow-ul, semn că mai avem și noi la Nehoiu aparate performante.
           Maestrul de ceremonii s-a descurcat destul de bine, cu două observații, totuși:
          1. Când aveți de prezentat persoane care activează în mai multe domenii ale vieții sociale și politice, începeți cu funcția de demnitate în stat. Numele complet, funcțiile în ordinea descrescătoare a importanței.
          2. Înainte de a intra invitatul în sală, rugați publicul să închidă telefoanele. Este incredibil cât de nesimțiți putem fi noi, publicul! Cât ne poate lipsi cultura spectacolului și a spațiului public! A trebuit să spună Tăriceanu la microfon că ne roagă să închidem telefoanele și după 10 minute încă mai sunau prin sală. Mi-a fost mie rușine de rușinea nesimțiților care rânjeau vinovat când le sunau zmarfoanele! Și mai vrem spectacole la Nehoiu!
          Dezamăgire și din partea domnului președinte Manea, candidat al ALDE. Mă așteptam ca în cuvântul domniei sale să amintească faptul că în prezent este consilier local și să ne facă un rezumat al activității pe acest mandat, gen: uitați, eu am fost prezent la 200 de ședințe, am avut 30 inițiative, dintre care 40 mi-au fost respinse (cu documente în faţă) .Cutare lucru e meritul meu, cutare lucru mi-a fost împiedicat, cutare lucru mi-a fost înlesnit. Asta voiam să aud, pentru că lumea trebuie să știe ce ați făcut în mandatul ăsta.
          Dar, nu, am auzit doar că imobilul Casa de cultură stă să pice la pământ din cauza fostei și... actualei adminstrații. Domnule, nu vă fie cu bănat, dar cine v-a făcut speechul a uitat că sunteți în actuala administrație! Și știți precis din ce cauză nu se repară. Sau nu ştiţi.
          Colac peste pupăză, domnul președinte al senatului face ochii roată prin sală și zice tot că e nasoală și nimănui nu-i pasă de ea. Fac bube pe scărița urechii, dacă mai aud că muriți de grija Casei de cultură.
         Omul are niște merite, pe mandatul lui de prim-ministru a trimis  bani p-aici pe la noi, dar era bine să vină cu niște extrase din arhivă, care să conțină toate obiectivele pe care le-a finanțat, cu ocazia căror ordonanțe de urgență, căci nu sunt puține, este adevărat. Și le numea coerent pe toate. Așa, le-a înghesuit în niște categorii generice. A fost emoținant momentul în care  nu a fost sigur că hănia aia cât Statuia Libertății, din fața Casei de cultură, e biserică sau catedrală.
          Nu pliante la ușă, nu obiective clare, în afară de igiena orașului și Casa de cultură. S-au încercat niște vociferări la auzul declarației că pe vremea lui a dublat pensiile, dar au fost acoperite şi,  în general, lumea a stat liniștită. A lipsit zvâcul, entuziasmul. A, și încă ceva: la primire, e musai să stea candidatul în fața ușii și să-i întâmpine pe oameni. E semn de mare respect. Iar dacă ați invitat autoritatea publică, din perspectiva vizitei unui demnitar de stat, nu îl întoarceți de la ușă, venea cu banderola de primar, nu cu steagul PSD. Și este administratorul acelui imbobil, răspunde de siguranța oaspetelui dumneavoastră. Aveți un minus, domnule Manea, căci l-ați invitat pe Milea ca să-l alungați apoi. În rest, aveți o campanie ok!
...
         Duminică. Piață. Eșarfe galbene. PNL.
        Au reținut treaba cu conștiința mulțimii care influențează conștiința individului. Ca de fiecare dată, sunt atenți la niște gesturi, vorbe, zâmbesc, sunt politicoși, conciși, direcți. Nu pierd timpul cu bălăceli. Am primit o eșarfă, nu are însemne electorale, nu vă mai agitați! Mi-a plăcut materialul și am rugat staful să-mi dea și mie una. Aici am apreciat de fapt gestul încadrat în conjunctura în care ne aflam. Cine a renunțat la ea și mi-a oferit-o, m-ar stropi în realitate cu benzină, dar, iată că totul se poate simula și disimula. Sau poate nu i-oi mai fi chiar așa de antipatică?! În fine, mi-a plăcut să am o amintire din campania asta, din toate am păstrat artefacte. Am tricou de la PSD, hanoracul cel meseriaș de la PD, tricou de la PNL 2012, șorț cu Lungu și Mocanu, șepcuță cu Băse, găleata lui Bâgiu... Păstrez afișe, pliante, materiale.
             Apreciez prezența soției candidatului Morărașu, care zâmbea și împărțea pliante tuturor, emoționată. Îmi plac femeile care își însoțesc bărbații în campanie. Chiar dacă politica nu e treaba lor, înțeleg că trebuie să fie lângă bărbații lor când au nevoie de sprijin. Bravo!
...
         Pe strada mea, dimineață, era un fluturaș de campanie mototolit lângă o pereche de ștrampi și o pereche de chiloți de damă; minimaliști. Cineva a avut pântecăraie de la vreo bere și nu s-a mai putut ține. Fluturașul i-a folosit...
...
        Am o pildă pentru final. Domnul Tăriceanu nu a amintit sau nu și-a amintit cine era primar atunci. Sunt ultima care ar considera că nu trebuie să i se facă vreo nedreptate respectivului fost primar, dar așa înțeleg din ce în ce mai bine mecanismele puterii. Profeția e asta:
        Ești pielea vacii, după ce nu mai ești!
        Pe cei din structurile centrale îi înteresează doar să scoată parlamentari din care să facă majoritate. Atât! Nu-i interesează cine iese primar.
        Am un sfat pentru cel care ieșiți primar: să nu vă intereseze cine  e la butoanele cu bani. Vă duceți frumos la ușa lui, scoateți căciula din cap și ziceți așa: bună ziua, eu sunt primar la Nehoiu și sunt sau nu sunt din tabăra matale, dar dacă vrei voturi la generale și la alelalte rânduri de alegeri, bagă niște bani pentru ce vreau eu să fac la mine-n sat, da? Că așa se fac voturile, dacă cetățeanul e mulțumit. Dacă nu e mulțumit, nu iei nici matale voturi de pe valea mea cea verde!

luni, 16 mai 2016

Corazón electorada


          Care n-ai fost ieri la prezentarea candidaților PSD, înseamnă că n-ai văzut ciocolată până-n '90, n-ai văzut filme cu Thalia după '90 și în toată viața n-ai văzut americani de-aproape.
          Frații mei, fratele mele, a fost lume multă, de ziceai că s-a mutat Brâul Maicii Domnului în Casa de cultură, pentru 2 ore.
         Nu puteam lipsi decât dacă primeam mandat de la procuror. De fapt, nu puteam sta nici măcar pe rândul doi, era musai să apar ca păduchele-n frunte, nu cumva să-mi scape vreo mișcare.
         Poa' sa se rupă cerul și pământu-n două, lansare ca asta nu s-a mai existat, neam! Cu intro crescendo, cu Pirații dinspre Caraibe, cu alea, cu alelalte...
         A fost emulație. Să fi fost vreo maximum doi care să nu se emuleze, că mai e și lume care n-are naturelul simțitor. În rest, prăpăd!
         La sfârșitul clipului de prezentare, în lista de consilieri județeni, coloana a treia, am avut o surpriză plăcută. Ia să vedem, o detectați? Da, domnul Banu.
         Doamnelor și domnilor, blues-ul domnișoarelor!
         Vă ridicați și invitați pe cine doriți. Dacă nu sunt pe placul dumneavoastră, aveți opțiuni destule, pe la alte baluri, de la domni cu smoking și ștaif, la sămânțari cu ”maieu” și șlapi.




        

marți, 10 mai 2016

Sloganigrama alegerilor locale


              Bună seara, vă spunem de la pupitrul Relații cu publicul, al ICCLSEPSS / Institutul Cât de Cât Local de Statistică Electorală, Politică și Strategii cu de-a Sila!
              Suntem în măsură să vă comunicăm sloganurile pe care candidații le vor folosi în cursul acestei săptămâni de campanie:
              Ionuț Milea va avea sloganul:
              Din mijlocul naosului, în mijlocul haosului!
             Constantin Morărașu va avea sloganul:
             Ai un vot? Aruncă-l în benă!
             Al treilea slogan disponibil:
             ”Răul nu se uită!”
             Ah, stați așa, că nu avem decât doi candidați în prelucrare, mă scuzați, ăsta e pentru altă localitate!